Articol de GSP - Publicat luni, 08 iulie 2019 21:41
Simona Halep (7 WTA, 27 de ani) a trecut de americanca Cori Gauff (313 WTA, 15 ani), scor 6-3, 6-3, și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon 2019. Fostul lider mondial și-a lăudat adversara.
- Simona Halep va juca în sferturi cu chinezoaica Shuai Zhang (30 de ani, 50 WTA), care a învins-o pe ucraineanca de Dayana Yastremska (19 ani, 35 WTA), scor 6-4, 1-6, 6-2
- Meciul dintre Halep și Zhang se va disputa marți, de la ora 15:00.
„Acum 12 ani, când aveam eu 15 ani, eram la junioare. E ceva nemaipomenit că ea este capabilă să ajungă în turul al patrulea la Wimbledon. E o mare performanță. Dacă va continua astfel, va fi în curând în Top 10.
A jucat foarte bine, scurtele au fost incredibile. Am avut un challenge, un out foarte mic, la minge de meci. Nu m-am panicat, nu m-am stresat din cauza asta. Știam că am 5-3, că am control asupra meciului. Am servit bine în ultimul game. Știam că am forța să îl închid”, a declarat Halep la conferința de presă în engleză.
„Îmbătrânesc, întâlnesc junioare!”
În ultimele luni, Simona a avut mai multe înfruntări cu jucătoare foarte tinere, între ele Vondrousova, Anisimova, Swiatek, și acum Gauff.
„Cineva mi-a spus că e pentru că îmbătrânesc, întâlnesc junioare din ce în ce mai des. Dacă voi continua să joc încă vreo trei ani, voi avea non-stop meciuri precum acesta.
Așa că mă obișnuiesc. Încerc să mă motivez că încă sunt aici, suficient de puternică pentru a învinge asemenea adversare. Chiar dacă ele joacă fără frică, fără emoții. Nu au nimic de pierdut, desigur. Dar e o provocare frumoasă, sincer", a încheiat Simona
„Sunt mai încrezătoare acum. Mă simt mai bine mental. Nu mai sunt obosită fiindcă la începutul anului așa m-am simțit. Sunt proaspătă, vorbind despre partea emoțională. Am început să simt foame pentru rezultate. Vreau foarte mult să câștig fiecare meci”Simona Halep
Programul complet al sferturilor de la Wimbledon 2019
- Serena Williams (10 WTA) - Alison Riske (55 WTA)
- Barbora Strycova (54 WTA) - Johanna Konta (18 WTA)
- Elina Svitolina (8 WTA) - Karolina Muchova (68 WTA)
- Simona Halep (7 WTA) - Shuai Zhang (50 WTA)