Articol de GSP - Publicat luni, 08 iulie 2019 18:22
Simona Halep (7 WTA, 27 de ani) a trecut de americanca Cori Gauff (313 WTA, 15 ani), scor 6-3, 6-3, și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon 2019.
- Simona Halep va juca în sferturi cu chinezoaica Shuai Zhang (30 de ani, 50 WTA), care a învins-o pe ucraineanca de Dayana Yastremska (19 ani, 35 WTA), scor 6-4, 1-6, 6-2
- Meciul dintre Halep și Zhang se va disputa marți, la o oră ce urmează a fi stabilită de organizatori.
Simona Halep a obținut 430 de puncte în clasamentul WTA și considerabila sumă de 328.000 de euro. Nu sunt singurele borne atinse de româncă după victoria cu Gauff.
Simona poate urca pe 4
Simona Halep a ajuns la 4363 de puncte în clasamentul WTA live și ocupă locul 6 în acest moment. Cea mai bună poziție care pe care ar putea ajunge Halep la finalul Marelui Șlem de la Londra este locul 4. Pentru asta are nevoie de cel puțin o calificare în finală.
Halep, locul 6 în cursa pentru Turneul Campioanelor
Cele 430 de puncte acumulate la Wimbledon au urcat-o pe Halep pe locul 6 în cursa pentru turneul Campioanelor de la Shenzhen, în China. Simona a depășit-o pe elvețianca Belinda Bencic. Liderul ierarhiei rămâne în continuare Ashleigh Barty.
Turneul se va desfășura în perioada 21-28 octombrie.