SPORTURI  »  TENIS  »  TROPHEE CLARINS

Simona Halep - McCartney Kessler » Simona, forțată să se retragă după ce câștigase primul set! Al doilea meci de la revenire, a doua problemă medicală

Simona Halep, cu probleme medicale la Trophee Clarins +12   FOTO
Simona Halep, cu probleme medicale la Trophee Clarins

Articol de , - Publicat miercuri, 15 mai 2024 18:34 / Actualizat miercuri, 15 mai 2024 18:53

Simona Halep (32 de ani, #1.149 WTA) s-a retras în setul 2 al meciului cu McCartney Kessler (24 de ani, locul 123 mondial) de la turneul WTA125 Trophee Clarins, din cauza unor probleme medicale la genunchiul stâng. Simona câștigase primul set, 7-5, și era condusă în actul secund, 2-3.

  • Simona Halep a intrat pe tablou grație unui wild card.
  • Kessler va da piept în turul 2 cu învingătoarea dintre Emma Navarro (locul 22 WTA) și Lauren Davis (#194 WTA).

O oră și 28 de minute a rezistat Simona pe teren în al doilea meci după ce a scăpat de suspendarea pentru dopaj.

+7 FOTO

La precedenta partidă, contra Paulei Badosa, a acuzat probleme la umărul drept, dar a putut duce partida la bun sfârșit. Astăzi, durerile la genunchi au făcut-o să se retragă în setul 2. De curând, Halep nu a putut onora invitațiile la Oeiras și Madrid din cauza problemelor medicale.

Simona Halep a încetat colaborarea cu antrenorul Carlos Martinez! GSP a aflat detaliile rupturii
ANTRENOR
Simona Halep a încetat colaborarea cu antrenorul Carlos Martinez! GSP a aflat detaliile rupturii

Cronică de Luminița Paul. Revenirea Simonei, retezată de problemele fizice

Aproape doi ani de la precedentul meci jucat pe zgură, cel de la Roland Garros 2022, disputat pe 26 mai contra lui Qinwen Zheng și două luni de la revenirea oficială în tenis, după verdictul dat de Tribunalul de Arbitraj Sportiv pe 5 martie.

Senzații diverse și un amestec de strălucire și rugină în evoluția fostului lider WTA în turul 1 al Trophee Clarins, turneul de categorie WTA 125 de la Paris, care i-a oferit un wildcard și care, în urma tragerii la sorți, i-a așezat-o în față de americanca MCCartney Kessler, 24 de ani, actual număr 123 mondial.

Cele două nu se mai întâlniseră până acum, iar în setul întâi al descoperirii reciproce s-au numărat 7 break-uri, inclusiv ultimul, cel decisiv, care i-a adus actul româncei cu 7-5.

A existat și un game de peste 10 minute, al nouălea, în care Halep și-a pierdut serviciul la a treia minge de break a adversarei și care a pus paie pe focul unei accidentări latente la genunchi. Cea care a forțat-o pe româncă să renunțe la turneul de la Oeiras, tot de categorie WTA 125, din aprilie, și care încă îi creează probleme.

+7 FOTO

Pe parcursul actului întâi, ea s-a oprit de mai multe ori și s-a aplecat, cu palma pe locul dureros, însă a rămas în joc, depunând efort, rezistând în numeroase schimburi lungi, dând multe mingi înapoi și alergând pe măsură.

Vârful neplăcerii fizice s-a simțit în setul secund, după câteva game-uri, când a cerut intervenția fizioterapeutului WTA. A fost timeout medical complet, încheiat cu un plasture consistent aplicat pe genunchiul stâng, însă Simona a mai rezistat puțin în meci, cât să își facă serviciul pentru a se apropia la 2-3.

Apoi a abandonat, după o oră și 28 de minute, doar primul set durând o oră. O revenire pe zgură retezată de problemele fizice, însă cu destule semne bune arătate de Simona Halep în fața unei adversare mult mai puțin rutinate pe această suprafață.

Rămâne de văzut dacă starea fizică îi va permite româncei să evolueze în turneul WTA 250 de la Rabat, de săptămâna viitoare, acolo unde a primit un nou wildcard.

FINAL » Simona Halep - McCartney Kessler 7-5, 2-3 (abandon Halep)

  • Ora 18:34 - Simona abandonează, nu poate continua din cauza problemelor la genunchiul stâng. La ieșirea din arenă, ea își găsește energia să le ofere autografe celor prezenți la meci.
  • 2-3, game Halep: Simona câștigă game-ul, dar problemele medicale nu-i dau pace. Ea solicită din nou intervenția fizioterapeutei.
  • 1-3, game Kessler: Simona se resimte, duce mâna la genunchiul stâng și pierde primul game după reluarea jocului. Kessler conduce acum, 3-1.
  • Ora 16:23 - Meciul a reînceput, după ce Simonei i-a fost aplicat un plasture pe genunchiul stâng, în zona rotulei.
  • 1-2, game Halep: Simona se impune pe propriul serviciu, apoi solicită un time-out medical. Fizioterapeuta intervine și îi tratează problemele de la genunchiul stâng. Meciul este momentan întrerupt, rămâne de văzut dacă Simona poate continua.
  • 0-1, break Kessler: setul secund începe cu un break al americancei. Simona a ieșit de la cabine cu o altă costumație, tricou și fustă albe, după ce în primul set a purtat un body verde măsliniu.
  • 7-5, break și SET Halep: Simona continuă să fie la cârma partidei și închide primul set chiar pe serviciul adversarei.
  • 6-5, game Halep: românca nu mai are emoții pe propriul serviciu, profită de momentele slabe ale adversarei și revine în avantaj, 6-5.
  • 5-5, break Halep: Simona nu se clatină, răspunde precis încercărilor adversarei și egalează situația generală.
  • 4-5, break Kessler: cel mai lung și istovitor game de până acum este câștigat de americancă. Simona a ratat nu mai puțin de 5 mingi decisive.
  • 4-4, break Halep: Simona se simte bine pe serviciul adversarei și reface rapid echilibrul pe tabelă.
  • 3-4, break Kessler: Simona are în continuare probleme la serviciu, strategia ei este dejucată fără probleme de adversară.
  • 3-3, game Kessler: Simona revine de la 0:40, câștigă două puncte consecutive, dar nu poate egala. Game reușit de jucătoarea din State.
  • 3-2, game Halep: Simona consolidează break-ul reușit anterior și conduce a doua oară în acest meci, 3-2.
  • 2-2, break Halep: Simona răspunde bine și recuperează break-ul. Acum va servi pentru 3-2.
  • 1-2, break Kessler: Simona nu și-a reglat încă jocul, comite o dublă greșeală, nu-și găsește reperele și pierde game-ul la zero.
  • 1-1, game Kessler: Simona răspunde bine, revine de la 15:40, dar nu poate reuși break-ul.
  • 1-0, game Halep: Simona începe cu dreptul, servește precis și intră în avantaj.

Ora 17:05: Simona Halep servește prima!
Ora 16:58: Cele două jucătoare ies la încălzire!

Cine este McCartney Kessler, adversara Simonei Halep la Trophee Clarins

Simona jucase ultima dată pe zgură pe 26 mai 2022. Era la Roland Garros și a fost învinsă în turul al doilea de Qinwen Zheng cu 2-6, 6-2, 6-1.

Kessler a participat cel mai recent în calificările pentru turneul de la Madrid, unde a înfruntat o altă jucătoare din România, pe Jaqueline Cristian. Jaq s-a impus în două seturi, 7-6 (4), 6-4.

Adversara Simonei are un singur trofeu în palmares, cucerit chiar în acest an, în finalul lui februarie, la Puerto Vallarta. Triumful este cu atât mai inedit cu cât ea a intrat pe tabloul principal din postura de lucky loser, după ce pierduse în finala calificărilor cu Liv Hovde, 4-6, 6-4, 1-6.

VIDEO. Simona Halep, înaintea debutului de la Trophée Clarins: „Mă bucur să mă aflu aici, condițiile sunt excelente”

Beneficiara unui wild card la turneul din Paris, Simona Halep declarase că „mă bucur să fiu aici, condițiile sunt extraordinare. E o plăcere să fiu aici”.

„Vreau să-i mulțumesc directorului turneului pentru că mi-a acordat această invitație. E o oportunitate pentru mine să joc câteva meciuri și sper să pot juca un tenis bun”, a mai spus românca.

Parisul are un loc special în inima Simonei: „Am câștigat aici titlul la Roland Garros și la junioare, și la senioare, e un loc special pentru mine. E orașul meu preferat și de fiecare dată când am timp vin la Paris să vizitez, nu doar pentru a munci. Sper să pot juca un tenis bun, așa cum am mai făcut în trecut”.

Turneul Trophée Clarins se desfășoară pe terenurile din cadrul clubului La Croix Catelan.

Citește mai multe știri din tenis:

Sorana Cîrstea, eliminată în optimi la Roma de Madison Keys » Meciul a fost întrerupt peste 40 de minute dintr-un motiv INCREDIBIL
Turneul de la Roma
Sorana Cîrstea, eliminată în optimi la Roma de Madison Keys » Meciul a fost întrerupt peste 40 de minute dintr-un motiv INCREDIBIL
Alejandro Tabilo, învingătorul lui Djokovic, și mesajul surprinzător de pe cameră » Are legătură cu prietena lui și cu serialul favorit
ATP ROMA
Alejandro Tabilo, învingătorul lui Djokovic, și mesajul surprinzător de pe cameră » Are legătură cu prietena lui și cu serialul favorit
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce urmează pentru România după câștigarea grupei » Cum se califică „tricolorii” la Campionatul Mondial din 2026 și vestea extraordinară primită după Liga Națiunilor
Nationala
Ce urmează pentru România după câștigarea grupei » Cum se califică „tricolorii” la Campionatul Mondial din 2026 și vestea extraordinară primită după Liga Națiunilor
NOTE GSP la România - Cipru 4-1 » Cine a impresionat: „Unul dintre oamenii vitali ai naționalei” și cine a jucat de 4: „A comis-o”
Nationala
NOTE GSP la România - Cipru 4-1 » Cine a impresionat: „Unul dintre oamenii vitali ai naționalei” și cine a jucat de 4: „A comis-o”
De nicăieri! Candidat întrebat în dezbaterea prezidențială de la Digi 24: „FCSB este Steaua? În cât timp îi dați palmaresul domnului Becali?”
Superliga
De nicăieri! Candidat întrebat în dezbaterea prezidențială de la Digi 24: „FCSB este Steaua? În cât timp îi dați palmaresul domnului Becali?”

Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei

UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo


Comentarii (49)
Amen975ZQzamolxe
Amen975ZQzamolxe  •  16 Mai 2024, 13:28

Gata , s-a terminat .... Acum viata normala , maritis , copii - 2, 3 ... Japoniaaaaaa !

mikidiki2022
mikidiki2022  •  16 Mai 2024, 12:33

e greu tare fara bombonele ....acum se vede clar cum s-au obtinut performantele!

MaxiP
MaxiP  •  16 Mai 2024, 07:22
Postat de ioni45 pe 14 Mai 2024, 18:51

Tare interesant a revenit dopata parca era accidentata nu intereseaza pe nimeni ca revine dopata. Oricum nu mai merge fara suplimente fara dopat sper sa scapam de ea in primu tur si sa nu o vedem la olimpiada nu avem nevoie de o dopata sa ne reprezinte

Da' de cine avem nevoie, ia spune! Cine merge in locul ei? Simplu, nimeni. Avem 2 jucatoare ce vor merge cel mai probabil la JO prin clasament (Bogdan si Cristian), depinde daca Cirstea va fi acceptata, ar mai fi un loc disponibil pentru care nu se integreaza nimeni. Deci practic ori primeste Halep o invitatie, ori mergem cu 2 sau 3 din 4 locuri disponibile. Se mai vorbeste de posibilitatea Begu, dar greu de crezut ca poate urca atat de subit in clasament, acelasi lucru legat de Todoni daca nu face vreun turneu minune. Apropo, Loredana Toma e ok pentru Jocuri? Exemplu de sportiv suspendat o perioada pentru dopaj. Mult mai dovedit ca al lui Halep. E favorita oarecum la o medalie, ne laudam prin august daca o castiga, sau mergem pe principiul ca nu avem nevoie de dopati la JO? Sa intelegem totusi care ne sunt aspiratiile.

Vezi toate comentariile (49)
Comentează