Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 11 iunie 2018 21:10
Simona Halep s-a întors azi în România, iar în cursul serii și-a făcut apariția pe Arena Națională, unde a prezentat o copie a trofeului de la Roland Garros.
Atmosfera a fost una electrizantă, peste 15.000 de fani fiind prezenți pe cel mai mare stadion al țării.
Un moment penibil s-a petrecut însă când primarul general al Capitalei a încercat să țină un discurs: Gabriela Firea a fost huiduită copios de spectatori!
La fel cum a procedat azi, la aeroport, Simona Halep a ținut un nou discurs, de această dată în fața miilor de fani prezenți pe Arenă. Campioana de la Roland Garros și-a stăpânit cu greu emoțiile și a declarat la final că speră să mai producă românilor asemenea bucurii.
Ilie Năstase, George Cosac, președintele FRT, și primarul Gabriela Firea au ținut la rândul lor discursuri, în timp ce Marcel Pavel și Monica Anghel au întreținut atmosfera.
Vezi mai jos desfășurarea evenimentelor:
update 20:35
Simona și-a încheiat discursul cu lacrimi în ochi: "Vă mulțumesc încă o dată că ați venit. Sunt foarte emoționată pentru acest moment! La cât mai multe trofee!". Simona a ieșit din arenă triumfal, pe ritmurile piesei lui Queen, "We are the Champions"
update 20:28
Monica Anghel interpretează piesa Tinei Turner, "Simply the best". Simona a luat trofeul în brațe și dansează pe muzica interpretată de româncă. Pe ecranul imens amplasat pe gazon curg imagini emoționate din timpul turneului de la Roland Garros.
update 20:25
"Mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat un asemenea cadou. A fost cadoul meu pentru voi, iar Dumnezeu face fapte prin noi, oamenii. Dumnezeu m-a ales pe mine, iar eu l-am dat poporului român. Vă mulțumec mult", a spus și Stere Halep, tatăl Simonei.
update 20:21
Pe scenă și-a făcut apariția și Ilie Năstase, care a ținut un discurs neașteptat de scurt. "Nasty" a fost introdus chiar de Simona Halep, care i-a făcut fostului tenismen o scurtă prezentare: "Ilie Năstase știe cum e cu grand-slamurile, a câștigat mai multe decât mine. Sper să-mi dea puterea să mai câștig și eu unul"
"Sunt foarte mândru de Simona, și eu am trecut prin aceeași situație. Felicit părinții, dacă nu erau ei, Federația o ajuta mai puțin. O felicit că a avut răbdare, iar după răbdare au venit trandafirii, adică victoriile.
Așa cum spune și versul din imn, «Deșteptați-vă, români!» Vă mulțumesc foarte mult", a declarat Ilie Năstase
update 20:19
Gabriela Firea i-a predat microfonul Simonei Halep, iar huiduielile copioase au fost înlocuite de ropote de aplauze.
"Am vrut să vin pentru a ne bucura împreună. Bucuria e mai mare aici decât pe terenul central de la Paris, vă mulțumesc foarte mult. Sunt foarte emoționată, nu mă așteptam la așa ceva. Sunt foarte mândră că sunt româncă, așa cum o spun mereu. Aceste performanțe sunt 100% ale țării noastre. Chiar dacă provin dintr-o țară micuță, se poate face o performanță mare.
Peste tot în lume am parte de acest public fabulos. La Paris, lumea mi-a spus că nu s-a mai întâmplat ca în istoria turneului să se cânte imnul unei țări.
Vreau să mulțumesc tuturor antrenorilor care au pus o cărămidă la această performanță, familiei mele cae m-a susținut zilnic. Nu avem un sistem foarte dezvoltat în sport, dar vreau să mulțumesc României pentru tot ceea ce mi-a oferit. Vreau să cred că vom mai avea mulți campioni. Sper ca acest trofeu să fie începutul unei noi generații. Sper să avem mai multă încredere în noi și să credem 100% că avem forță și că putem face tot ce ne dorim. Întâi de toate trebuie să visăm.
N-aș vrea să mai plec de pe această scenă! Vă mulțumesc enorm, e un moment deosebit", a spus Simona Halep în fața celor peste 15.000 de fani prezenți pe Arena Națională.
update 20:17
"Nu fac altceva decât să-mi exprim satisfacția. Vreau să-i ofer Simonei cheia orașului București, dar și o plachetă omagială. Te felicit și îți doresc mult succes", a fost scurtul discurs intonat de Gabriela Firea, care a fost huiduită masiv de cei peste 15.000 de fani prezenți pe stadion.
update 20:15
Reporterii GSP prezenți pe Arena Națională transmit că primarul Capitalei a fost întâmpinată cu un cor de fluierături în momentul în care a pătruns pe gazon. De altfel, fanii au huiduit atunci când în stația de amplificare s-a anunțat că Primăria Capitalei a organizat acest eveniment.
update 20:10
Simona Halep a pătruns pe Arena Națională alături de Gabriela Firea, primarul general al Capitalei! Simona este îmbrăcată în echipamentul cu care a jucat pe durata celor două săptămâni de la Roland Garros.
update 19:57
Așa arată în aceste momente Arena Națională: s-au strâns aproape 15.000 de fani. Tribuna I e arhiplină la toate cele 3 inele, iar suporterii Simonei se adună într-un număr din ce în ce mai consistent și la peluze. Monica Anghel și Marcel Pavel vor intona imnul național al României.
update 19:55
Atmosferă fabuloasă! Surprizele pregătite de organizatori, dar și entuziasmul publicului se îmbină într-un show incendiar. Simona urmează să apară pe stadion în scurt timp, iar publicul pare că nu mai are răbdare
SENZATIONAL!!!! Atmosfera fabuloasa pe Arena Nationala! De la 20:00 vine Simona Halep
Publicată de Gazeta Sporturilor pe 11 Iunie 2018
update 19:50
Peste 10.000 de oameni s-au adunat la Arena Națională, iar numărul acestora continuă să crească!
update 19:33
Lumea începe să vină în număr din ce în ce mai mare la Arena Națională! Sunt prezenți acum 6-7.000 de oameni. Cum inelul inferior de la Tribuna I e arhiplină, suporterii au început să se poziționeze și la inelele 2 și 3 de la Tribuna I, dar și în zonele laterale ale celor două peluze!
update 19:30
Sunt deschise toate intrările de la Arena Națională, iar atmosfera e una de meci mare! Pe Arena Națională sunt prezenți acum peste 5.000 de oameni, iar suporterii au început să se poziționeze și la peluză.
update 19:20
Pe Arena Națională sunt prezenți acum 3.000 de fani ai Simonei Halep! Oameni de toate vârstele, veniți la stadion cu stegulețe tricolore, așteaptă cu sufletul la gură apariția jucătoarei favorite.
Tribuna VIP a celui mai mare stadion va fi arhiplină, astfel că stadionul va fi populat și în alte zone. Simona Halep demonstrează încă o dată de ce este un adevărat fenomen social în România!
update 19:10
Din ce în ce mai multă lume începe să se adune pe Arena Națională. Pe ecranele televizoarelor din zona VIP se difuzează acum reluarea meciului Simona Halep - Sloane Stephens.
Știrea inițială:
Duminică seara au apărut zvonuri conform cărora evenimentul urma să se desfășoare pe scările de la intrarea la zona VIP, însă totul s-a schimbat radical în această dimineață, când s-a decis în cele din urmă că evenimentul dedicat Simonei Halep va avea loc în incinta Arenei Naționale.
Pe gazon a fost montată deja o scenă de 12 metri lungime, care va fi amplasată în preajma zonei VIP de pe cel mai mare stadion al țării.
Simona Halep a cucerit sâmbătă primul trofeu de Mare Șlem al carierei, după ce a învins-o pe Sloane Stpehens în finala de la Roland Garros, scor 3-6, 6-4, 6-1.
Vei fi diseară pe Arena Națională pentru a sărbători titlul câștigat de Simona Halep la Roland Garros?
Citește și:
- Simona Halep oprită de poliție la ieșirea din Aeroportul Otopeni: "Ai depășit viteza legală"
- "A intrat la apă!" :) De ce a venit Simona Halep cu o cupă în miniatură de la Roland Garros
- Simona Halep a vorbit despre planurile sale pe termen lung » Care e condiția pentru a participa la Olimpiada din 2020
- Simona Halep a dezvăluit cine i-a dat primul mesaj după câștigarea Roland Garros: "Am fost surprinsă"
- GSP a pregătit un site special » Intră pe BravoSimo.ro și transmite-i un mesaj campioanei!