Articol de GSP - Publicat sambata, 01 iunie 2019 13:56
Simona Halep, locul 3 WTA, s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce a învins-o pe Lesia Tsurenko (27 WTA), scor 6-2, 6-1, după doar 55 de minute.
- În turul următor, Simona Halep va juca împotriva polonezei Iga Swiatek (18 ani, 104 WTA). Meciul e luni, la o oră ce urmează a fi stabilită de organizatori.
După meci, Simona Halep a vorbit despre calificare și despre cum a reușit s-o învingă pe Lesia Tsurenko.
„A fost un meci complicat, chiar dacă scorul nu arată asta. A fost nevoie să fiu concentrată. Am făcut tot posibilul pentru a o domina şi sunt foarte fericită că am reuşit să mă calific în optimi. Azi nu am simţit că am jucat cu o adversară accidentată (n.r. Tsurenko a cerut intervenția medicului la 3-0 în setul doi).
Mă gândesc în fiecare zi la victoria mea de anul trecut. Aceea este cea mai frumoasă amintire din viaţa mea”, a declarat Simona Halep după meci, pe teren, când a fost intervievată de Marion Bartoli.
Citește și:
Calcule live în clasamentul WTA: Simona Halep poate ajunge pe locul 11 + până unde poate urca
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!