Articol de Luminița Paul - Publicat joi, 21 martie 2024 15:41 / Actualizat joi, 21 martie 2024 15:59
Noul antrenor al Simonei Halep, spaniolul Carlos Martinez, 49 de ani, a vorbit despre viitoarea colaborare cu dubla campioană de Grand Slam, de ceea ce își propun în perioada următoare, când vor începe să lucreze efectiv împreună.
Simona Halep, 32 de ani, nu putea rămâne fără antrenor, acum că a revenit în circuit, odată ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus sancțiunea dictată inițial de Sport Resolutions de la 4 ani la 9 luni.
Un prim meci disputat în turneul de la Miami, unde a primit invitație din partea organizatorilor, și o colaborare nouă la orizont, cu antrenorul spaniol Carlos Martinez Comet, cunoscut pentru rezultatele valoroase obținute alături de Svetlana Kuznetsova și Daria Kasatkina, dar nu numai.
„Sunt foarte mulțumit, încântat”, a declarat Martinez pentru Punto de Break, site spaniol specializat pe tenis care a discutat exclusiv cu el. „Am văzut meciul cu Badosa, a avut-o în mână, a condus 6-1 și 1-0, cu minge de break, dar a comis o greșeală și de acolo s-a schimbat partida”, a detaliat despre partida din turul 1 de la Miami, pierdută cu 6-1, 4-6, 3-6.
Carlos Martinez: „Ea are ambiție, iar ambiția mută munții”
„Fizic se vede că încă îi lipsește ceva, a început să o deranjeze umărul, a cerut intervenția fizioterapeutului, însă a luptat până la final. Simona nu jucase nici măcar un set de antrenament înainte de turneu, dar, după cum a spus chiar ea, are multă dorință”, a detaliat antrenorul în vârstă de 49 de ani.
Faptul că Simona s-a gândit la el pentru această perioadă de probă, una intermediată de Darren Cahill, își are originea în perioada în care ibericul o antrena pe Svetlana Kuznețova, iar Halep lucra cu australianul. De multe ori au făcut antrenamente împreună.
Cum vede însă începutul unei relații profesionale individuale cu jucătoare română? „Contează mult adrenalina, dorința fiecăruia, dar ar fi logic să dureze un pic acomodarea. Vorbim de cineva care a adunat mai mult de un an și jumătate fără să concureze, nu va fi un proces rapid, însă prefer să rămân cu aspectele pozitive.
În primul rând, ea are ambiție, iar ambiția mută munții. Acum este momentul să ne întâlnim și să începem să lucrăm la toate aspectele, și la tenis, și la partea fizică. Vor fi trei săptămâni de pregătire intensă pentru a ajunge într-un punct bun la sezonul de zgură, fără să uităm de prevenție, ca să nu se accidenteze”, a detaliat Martinez pentru aceeași sursă.
De când a încheiat colaborarea cu daneza Clara Tauson, în vara lui 2023, ibericul a revenit la academia sa din orașul Mollet del Valles, de 51.000 de locuri, situat la 25 de kilometri de Barcelona. Are acolo câțiva sportivi de care îi este greu să se despartă, dar care la rândul lor l-au încurajat să accepte provocarea.
Ibericul a refuzat recent un alt proiect
„Faptul că Simona este atât de sigură că își dorește să lucreze cu mine a fost ceea ce m-a convins. Săptămâna trecută am refuzat un proiect foarte interesant, dar aici vorbim de Halep, o jucătoare de top”, a afirmat el.
„Am văzut că are lucrurile foarte clar stabilite, la nivelul acesta nu trebuie să îi spun ei cum trebuie să procedeze, are mulți ani de experiență. Are multă personalitate, un caracter puternic și știe exact de vrea. Nu o cunosc prea bine, dar Darren mi-a spus că este foarte exigentă”, a admis ibericul.
În ce privește viitorul, de asemenea sunt trasate deja niște linii. „Ea vrea să mai joace 2-3 ani cu siguranță, dar nu a fixat încă un termen. Va vedea mai apoi dacă va putea susține 2-3 ani, însă acum planurile sunt pe termen mai lung.
Are 32 de ani, nu este atât de în vârstă, are în minte ideea de a revenit în elită, să fie acolo, sus, luptând pentru titlurile mari. Este o jucătoare mare, pentru mine este un exemplu”, a mai spus Martinez.
Se reunesc săptămâna viitoare la București
El va călători săptămâna viitoare spre București, unde se vor pregăti împreună în vederea sezonului de zgură, cu ținte posibile Madrid, Roma și Roland Garros, în funcție și de wild cardurile pe care le va primi sau nu.
„Eu o văd competitivă, cu multă personalitate, o învingătoare. Cred că asta îmi place cel mai mult la ea, acest temperament de campioană. Un asemenea proiect merită mereu, al unei jucătoare care aleargă, se apără, își lasă sufletul pe teren... îmi place mult acest gen de sportivă.
Simona este bătăioasă, sper să ne înțelegem și să ne meargă bine pentru că și eu, și ea avem multe speranțe”, a încheiat Carlos Martinez pentru Punto de Break.