Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 septembrie 2019 12:18
Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei României de Fed Cup, a vorbit despre posibilitea ca Simona Halep (28 de ani, 6 WTA) să renunțe la Fed Cup, după schimbarea formatului.
„S-a schimbat formatul și suntem foarte dezamăgiți. Noi am jucat anul trecut în semifinale, iar acum trebuie să o luăm de la început, să jucăm în baraj. Asta nu s-ar fi întâmplat în vechiul format.
Această decizie, dar și dueul epuizant cu Franța au lăsat niște urme neplăcute în amintirea Simonei Halep. Momentan, nu pot să spun că 100% va juca împotriva Rusiei. Contează finalul ei de an și programul pe care și-l va face cu noul ei antrenor. Vom discuta și vom vedea dacă va participa.
Toți ne dorim să joace. Chiar și eu. Sperăm să avem cea mai bună echipă contra Rusiei și să ajungem la turneul final”, a declarat Florin Segărceanu la TV Digi Sport.
„Iubesc Fed Cup, nu aş modifica ceva. Dacă se va schimba ceva, nu voi mai juca. Îmi place formatul actual. Dacă îl modifică, va fi complicat deoarece Fed Cup înseamnă să joci acasă şi în deplasare. Dacă mă întreabă ITF, eu le-aş da sfatul meu. Nu este senzaţie mai puternică decât să joci acasă”
Simona Halep, în iunie, potrivit L'Equipe
România se va duela cu Rusia, pe 7 și 8 februarie, în barajul pentru Fed Cup Finals. Meciurile se vor juca în România, cel mai probabil la Cluj.
Cum arată noul format din FED Cup
Fed Cup Finals se va juca între 14 și 19 aprilie 2020 la Budapesta, în Laszlo Papp Arena, pe zgură. Acolo vor participa cele opt câștigătoare din baraj plus cele două finaliste din 2019, Franța și Australia, echipa țării gazdă, Ungaria, și wild card-ul Cehia. Vor fi patru grupe a câte trei echipe. Fiecare câștigătoare de grupă va avansa în semifinale, apoi învingătoarele din penultimul act în finală. Într-o întâlnire se vor juca trei partide, două de simplu și una de dublu. Echipele care ajung în ultimul act au locul asigurat la următoarea ediție a turneului final, în timp ce echipele clasate între locurile 3 și 10 vor disputa în sezonul următor barajul.
Barajul pentru Fed Cup Finals
SUA - Letonia
Olanda - Belarus
România - Rusia
Brazilia - Germania
Spania - Japonia
Elveția - Canada
Belgia - Kazahstan
Slovacia - Marea Britanie
Echipe deja calificate
Australia (finalistă 2019)
Franța (finalistă 2019)
Cehia (wild card)
Ungaria (țara gazdă)
Vezi și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”