Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 decembrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 03 decembrie 2014 15:12
Simona Halep şi Horia Tecău vor participa pe 6 decembrie la un eveniment la un club de tenis din Mamaia şi vor juca tenis cu mai mulţi copii.
La evenimentul ce se va desfăşura sîmbătă, 6 decembrie, între orele 11:00 şi 15:00 vor putea participa 350 de copii, care au ocazia să îi întîlnească pe cei doi campioni născuţi la Constanţa.
"Copiii au nevoie de cadouri. Să joc tenis cu ei este felul meu de a-i bucura. Sper ca din ghetuţele lui Moş Nicolae să iasă campioni. O pauză, la un tenis cu copiii, este binevenită pentru mine", a declarat Simona Halep, potrivit Mediafax.
"Avem nevoie de copii pentru a avea campioni de tenis. Promovarea tenisului este foarte importantă. Trebuie să îi inspirăm pe copii. Tenisul românesc are nevoie de campioni", a declarat Horia Tecău.