Articol de GSP - Publicat luni, 05 iulie 2021 18:58 / Actualizat luni, 05 iulie 2021 19:19
Simona Halep (29 de ani, 3 WTA) va rămâne între primele 10 jucătoare ale lumii, indiferent de rezultatele de la Wimbledon 2021.
Simona Halep a fost nevoită să se retragă de la Wimbledon, turneu pe care îl câștigase în anul 2019. Sportiva din România a pierdut 2.000 de puncte în clasamentul WTA și risca să părăsească top 10 mondial, pentru prima dată după 7 ani. Rezultatele au fost însă în favoarea ei. Într-un clasament live, virtual, Halep ocupă locul 8, cu 4.330 de puncte. În cel mai rău scenariu, va încheia săptămâna viitoare pe 10.
Simona Halep rămâne în top 10 și după Wimbledon
Barbora Krejcikova (17 WTA), proaspăta campioană de la Roland Garros 2021, a fost învinsă astăzi de Ashleigh Barty (1 WTA), scor 5-7, 3-6. În urma acestui rezultat, doar două jucătoare o mai pot depăși pe Halep în clasament.
Una dintre ele este Karolina Pliskova. Cehoaica mai are nevoie de o singură victorie, echivalentă cu accederea în semifinale.
Pe Simona o mai poate întrece una dintre Ons Jabeur, Karolina Muchova, Cori Gauff și Madison Keys. Toate au nevoie să ridice trofeul pe iarba londoneză.
Simona Halep, record incredibil în clasamentul WTA
La finalul turneului de la Londra, Simona Halep va aduna 369 de săptămâni consecutive între primele 10 jucătoare ale lumii, cea mai lungă serie dintre jucătoarele active.
Clasament all-time jucătoare cu săptămâni consecutive în Top 10
1. Martina Navratilova | 1.000 |
2. Chris Evert | 746 |
3. Steffi Graf | 625 |
4. Gabriela Sabatini | 508 |
5. Pam Shriver | 458 |
6. Arantxa Sanchez | 429 |
7. Hana Mandlikova | 421 |
8. Simona Halep | 369 |
64 de săptămânia fost Simona Halep lider mondial în ierarhia mondia
VIDEO Rezumatul meciului care i-a asigurat lui Halep prezența în top 10
Citește și alte știri din tenis:
Surpriză notabilă la Wimbledon » Iga Swiatek, eliminată în optimi!
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!