Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 23 martie 2025 12:22 / Actualizat duminica, 23 martie 2025 12:25
La aproape două luni după retragerea din tenis, Simona Halep, 33 de ani, a dezvăluit cum arată viața ei în prezent.
Pe 4 februarie 2025, la Cluj-Napoca, după înfrângerea din primul tur al turneului Transylvania Open, Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis: „Corpul meu nu mai duce așa mult pentru a ajunge acolo unde am mai fost. De aceea am vrut să vin astăzi la Cluj să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere pe terenul de tenis!”.
A trecut mai bine de o lună și jumătate de la acel moment, timp în care noua viață a Simonei, fără stresul meciului de a doua zi, a început să se așeze. Dubla campioană de Grand Slam explică ce presupune noua ei viață și cum percepe toate schimbările din ultima vreme.
Cum arată viața Simonei Halep la două luni după retragere: „Sunt relaxată, mă bucur de viață într-un fel pe care nu l-am cunoscut până acum”
„Îmi place foarte mult [viața asta], mă simt mult mai relaxată, pot să dorm liniștită fără presiunea și emoțiile pe care le aveam tot timpul. Fiind o sportivă foarte disciplinată, îmi plăcea ca totul să fie perfect și aveam permanent stresul ăsta.
Acum pot spune că sunt relaxată, mă bucur de viață într-un fel pe care nu l-am cunoscut până acum. Încep să descopăr multe lucruri noi și-mi place. Sunt împăcată, bucuroasă pentru decizia luată la Cluj și acum aștept să-mi văd ce-mi rezervă viața.
Am descoperit viața normală, de zi cu zi, lucrurile minore, simple, dar totodată foarte importante. Am mai multă grijă de mine, dau mai multă atenție persoanei mele și nu mai privesc totul ca pe un obiectiv.
Încerc să învăț să trăiesc ziua de acum. În tenis mereu te antrenezi astăzi pentru săptămâna viitoare sau următorul turneu. Tot timpul privești în viitor, dar acum încerc să privesc și să trăiesc în prezent”, a explicat Simona Halep la emisiunea „Așii Tenisului”, de la DigiSport.
Simona Halep: „Mă bucur că voi juca în România primul meci demonstrativ”
Simona va reveni pe teren în iulie, pentru un meci demonstrativ găzduit de turneul WTA250 de la Iași. Ea spune că nu a ezitat în momentul în care a primit invitația:
„Mulți îmi spun că-mi va fi foarte dor de tenis, dar momentan sunt bine.
Am tot primit invitații să mai joc în turnee demonstrative, dar până acum nu am acceptat foarte multe, cu excepția unuia. Îmi face plăcere să joc primul meci demonstrativ în România.
Întotdeauna mi-a plăcut să joc acasă, emoțiile sunt mult mai mari, dar energia mult mai plăcută. Am acceptat cu mare drag din prima invitația, abia aștept să joc alături de Andrei Pavel.
A fost idolul meu când eram micuță, apoi am și lucrat împreună. Îmi place foarte mult de el, este o persoană extraordinară și mă bucur că pot juca alături de el”.
Donald Trump a luat o decizie la care Vladimir Putin poate doar visa!