Articol de Roxana Fleşeru - Publicat sambata, 04 ianuarie 2025 12:42 / Actualizat sambata, 04 ianuarie 2025 12:59
Sorana Cîrstea (34 de ani și 69 WTA) a jucat primul meci al anului 2025 în calificările turneului de la Adelaide, competiție de categoria WTA 500, românca fiind învinsă de Jule Niemeier (25 de ani și 89 WTA) cu 6-4, 6-2. Jaqueline Cristian a pierdut și ea, în timp ce Irina Begu e la un pas de tabloul principal.
Sorana Cîrstea a revenit pe terenul de tenis după o pauză considerabilă, ultimul său meci datând din luna iulie 2024 de la Wimbledon.
Ea a întrerupt evoluțiile din cauza unor accidentări cu care s-a tot luptat. Cu toate acestea, Sorana este în continuare prima jucătoare din România în clasamentul mondial, ocupând poziția 69.
Un sezon pe care l-a început pe terenurile de la Adelaide sub îndrumarea lui Sven Groeneveld, noul său antrenor. Sorana Cîrstea a întâlnit-o în primul tur al calificărilor pe germanca Jule Niemeier. Românca a pierdut cu 4-6, 2-6 într-o oră și optsprezece minute.
Astfel, Sorana Cîrstea își va îndrepta acum atenția spre primul turneu de Mare Șlem al anului, competiție care debutează pe 12 ianuarie la Melbourne.
Irina Begu, prima victorie a sezonului
Tot în calificările turneului de la Adelaide au mai evoluat alte două românce: Irina Begu și Jaqueline Cristian.
Irina Begu (34 de ani și 79 WTA) a trecut de primul meci fiind la un pas de tabloul principal. Ea a învins-o pe Kaylah McPhee (379 WTA) cu 6-2, 6-2 și urmează să o întâlnească Leylah Fernandez (31 WTA). Irina Begu este și ea la primul turneu al lui 2025.
Jaqueline Cristian (26 de ani și 85 WTA) a fost învinsă de Kamilla Rakhimova (60 WTA) cu 1-6, 7-5, 6-2. în două ore și trei minute de joc.
Jaqueline Cristian a bifat al doilea turneu al sezonului, ea debutând la Auckland, unde s-a oprit în optimi de finală.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”