Articol de GSP - Publicat luni, 27 mai 2019 19:41
Sorana Cîrstea (84 WTA) s-a calificat în turul II la Roland Garros, după ce a trecut de Kaja Juvan (131 WTA), scor 5-7, 6-4, 7-5. Mihaela Buzărnescu (33 WTA) a fost eliminată de rusoaica Ekaterina Alexandrova (58 WTA), scor 4-6, 4-6.
Buzărnescu - Alexandrova 4-6, 4-6
Mihaela Buzărnescu (33 WTA) a fost eliminată de rusoaica Ekaterina Alexandrova (58 WTA), scor 4-6, 6-6.
Cele două seturi ale înfruntării au avut un deznodămândt identic, scor 6-4, ambele după 43 de minute de joc. Alexandrova a servit excelent, a terminat meciul cu un procentaj de 78% al punctelor câștigate cu prima minge și a profitat de ezitările româncei în momentele-limită. Rusoaica va juca în turul secund cu câștigătoarea din duelul Barbora Strycova (40 WTA) - Sam Stosur (96 WTA).
Cîrstea - Juvan 5-7, 6-4, 7-5
Sorana Cîrstea, locul 84 WTA,a trecut în turul I de slovena Kaja Juvan, locul 131 WTA, scor 5-7, 6-4, 7-5. Sorana va juca în turul II contra învingătoarei partidei dintre Aliona Bolsova (137 WTA) și Vera Zvonareva (78)
Sorana Cîrstea a avut o misiune dificilă cu slovena Kaja Juvan, 18 de ani. Cîrstea trebuia să joace inițial cu Petra Kvitova, dar cehoaica s-a retras înainte de meci (Detalii AICI).
Juvan a început bine meciul și câștigat primul set grație unui break făcut la 6-5. Sorana a început slab setul doi, fiind condusă cu 2-4. Românca a revenit și a câștigat patru game-uri la rând. În decisiv, Sorana a avut 2-0, dar a fost egalată. Juvan a avut 5-3 și a servit pentru meci, dar Sorana a jucat mai bine și a câștigat setul, 7-5.
veZI și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”