Articol de Remus Dinu - Publicat luni, 20 ianuarie 2020 01:57
Australian Open 2020, primul Grand Slam al anului, a debutat în această dimineață. Câteva întrebări rapide cu Simona Halep și bătălia giganților Rafael Nadal, Novak Djokovic și Roger Federer.
Mai jos sunt cele mai importante 5 subiecte de la Australian Open 2020:
1. Simona Halep și un déjà vu. Australian Open, un alt Wimbledon?
Halep, finalistă în 2018 la Melbourne, începe marți, contra americancei Jennifer Brady. Prestația Simonei din ultimele luni nu generează un val mare de optimism înainte de Australian Open 2020, dar lucrurile se pot schimba.
Halep n-a excelat nici în 2019 în ultimul segment din calendar și a avut rezultate sub standard, după triumful istoric de la Wimbledon. De la Rogers Cup, adică din august, Simona nu a mai legat mai mult de două victorii consecutive în circuit. Seria negativă nu s-a rupt nici în 2020. A pierdut la WTA Adelaide fără drept de apel sfertul de finală cu Aryna Sabalenka (4-6, 2-6).
Dar Simona nu trebuie, în niciun caz, scoasă din calcule. Experiența acumulată în turneele importate, revenirea lui Darren Cahill, echilibrul găsit în plan personal pot fi factori decisivi.
Câteva victorii de rutină în primele tururi - așa cum s-a întâmplat și la Wimbledon 2019 -, un traseu eventual rarefiat de nume incomode și o abordare optimistă, la care spune că lucrează de când a făcut echipă cu australianul, o pot transforma pe Halep.
Favorită patru, Simona va debuta împotriva americancei Jennifer Brady, adversară ce i-a mai pus probleme în trecut, dar cu o experiență net inferioară în turneele cu miză. Pe traseu, românca ar mai putea da peste jucătoare cu stiluri complicate, precum Danielle Collins (turul III) și Elise Mertens (optimi).
Din sferturi, nivelul crește, firesc. Aryna Sabalenka sau Belinda Bencic sunt două dintre potențialele adversare, în timp ce o ipotetică semifinală ar putea aduce meciuri cu Elina Svitolina sau Karolina Pliskova.
Cumva, situația lui Halep de la Australian Open poate fi comparată cu ipostaza cu care s-a confruntat înainte de Wimbledon, când, venind după un sezon de zgură „subțire”,a reușit să-și facă loc în turneu și s-a mai oprit doar după ce a luat trofeul în brațe.
2. Cât de departe poate merge Serena Williams, cu un asemenea tablou?
Până nu demult, fiecare analiză de dinaintea întrecerii feminine pornea cu întrebarea „Cine o poate opri pe Serena Williams?”. Lucrurile au căpătat însă o altă nuanță acum, într-o perioadă în care aerul din WTA s-a reîmprospătat cu nume și rivalități noi și jucătoare care nu se mai sperie atât de ușor de dominația cu care Serena le-a obișnuit ani la rândul.
Altfel nu s-ar explica statistica ultimelor patru finale de Mare Șlem disputate de Serena, toate după ce a născut: 4/4 înfrângeri, ultimele două venind în fața Simonei Halep și Biancăi Andreescu (absentă la Melbourne din cauza unei accidentări).
La 38 de ani, Serena încearcă să forțeze cel de-al 24-lea turneu de Mare Șlem al carierei, ipostază prin care ar putea s-o egaleze pe legendara Margaret Court. Dar poate Serena, favorită 8 anul acesta, să navigheze fără probleme spre o nouă finală de Grand Slam?
Williams ar putea s-o întâlnească în sferturi pe Naomi Osaka, cea care i-a provocat americancei eșecul istoric de la US Open 2018, iar pe partea de tablou a Serenei se mai află și liderul mondial Ashleigh Barty. De altfel, lupta de pe partea superioară de tablou se va da mai mult ca sigur între Serena Williams, Naomi Osaka, Ashleigh Barty și Petra Kvitova, toate câștigătoare de turnee de Mare Șlem.
În partea inferioară a tabloului o regăsim pe Halep, al cărei potențial drum spre finală l-am analizat mai sus, dar și mai vechi cunoștințe de-ale Simonei, precum Elina Svitolina și Karolina Pliskova, care vor încerca, în sfârșit, să meargă până la capăt într-un turneu major.
3. Rafael Nadal, mai aproape ca niciodată să-l egaleze pe Roger Federer. Dar îl poate opri cineva pe Novak Djokovic?
Pentru prima oară în istoria rivalității lor, Nadal s-a apropiat la un singur turneu de Mare Șlem de Roger Federer, iar din ce în ce mai multe voci avizate din tenisul masculin au dat verdictul: recordul elvețianului va fi egalat, dacă nu cumva depășit, de Rafael Nadal în 2020.
Favorit principal, Nadal începe marți o nouă campanie la Australian Open, Slam-ul său cel mai slab. Ibericul s-a impus aici doar în 2009 și a mai colectat 4 finale pierdute și câteva accidentări complicate care i-au stricat de fiecare dată visul „dublei” de la Melbourne. Miza pentru spaniol e una imensă: nu doar că l-ar putea egala pe Roger Federer, dar ar putea deveni și primul jucător care se impune în toate turneele de Mare Șlem cel puțin de două ori în era Open!
Cu un tablou promițător până în sferturi, când Dominic Thiem și Daniil Medvedev îi vor apărea mai mult ca sigur pe radar, Nadal ar avea de rezolvat într-o ipotetică finală și o ecuație căreia nu-i mai găsește răspuns de ani buni: el nu i-a mai luat set lui Djokovic, pe hard, din 2013!, iar sezonul a debutat cu o nouă înfrângere clară în fața sârbului, de această dată la ATP Cup.
Novak Djokovic e favorit doi, însă forma de moment și palmaresul fabulos din Australia - 7 trofee din tot atâtea finale, îl propulsează pe sârb în postura de mare favorit pentru un al optulea titlu la Melbourne.
Sârbul are la rândul său un traseu destul de ușor, în care primul adversar complicat ar putea veni abia în sferturi, în numele lui Stefanos Tsitsipas. Un eventual duel cu Roger Federer ar putea avea loc în semifinale, totul depinzând însă de forma elvețianului.
Federer, 38 de ani și jumătate, nu a mai jucat niciun meci oficial din noiembrie, a început mai târziu antrenamentele și n-a jucat în 2020 niciun turneu pregătitor în perspectiva AO. Un semn indirect că actualul sezon ar putea fi ultimul în circuit.
De altfel, Federer a recunoscut la una dintre conferințele de presă de dinaintea turneului că nu simte că e la un nivel care să-i dea speranțe pentru trofeu, făcând și o altă afirmație care a făcut înconjurul internetului: „Cred că Rafa și Novak vor încheia prin a câștiga mai multe turnee de Mare Șlem decât mine. De ce? Pentru că sunt foarte buni și au arătat asta cu vârf și îndesat în 2019.”
Cu șase Australian Open în palmares, Federer va fi însă un adversar mai mult decât redutabil la acest turneu, unul dintre ultimele asalturi ale elvețianului în competițiile majore.
4. Thiem, Medvedev, Tsitsipas și rețeta pe care „NextGen” n-o găsește
Dincolo de discuțiile de la vârf, în lupta pentru marile trofee par să fi intrat, mai accentuat decât oricând, și numele din atât de intens mediatizatul „NextGen”.
Stefanos Tsitsipas (6 ATP, 21 de ani), câștigător la Turneul Campionilor, semifinalist anul trecut în Australia, și rusul Daniil Medvdev (4 ATP, 23 de ani), jucător cu un 2019 sezațional și care a fost la un pas să-i sufle lui Nadal titlul de la US Open, par să fie jucătorii poziționați cel mai bine pentru a provoca daune în acest an la Melbourne.
Tsitsipas e partea de tablou a lui Djokovic și-l poate întâlni pe sârb în sferturi (Stefanos și Nole sunt la egalitate la meciuri directe, 2-2), în timp ce Medvedev ar putea să dea peste Nadal în semifinale, jucător în fața căruia n-are deloc un palmares pozitiv (0-3 la directe).
Alexander Zverev, Nick Kyrgios sau Matteo Berrettini pot fi la rândul lor jucători care să pună mari probleme granzilor, în timp ce Dominic Thiem, deja o certitudine și cu un joc vizibil îmbunătățit pe hard, poate emite pretenții serioase la trofeu. Austriacul s-ar putea revedea în sferturi cu Rafael Nadal, o rivalitate spectaculoasă, dar disporporționată (Nadal îl conduce pe Thiem cu 9-4 în H2H, 5-0 în Grand Slam-uri).
Chiar dacă și-au mai trecut în palmars inclusiv Masters-uri și au adus o notă de culoare circuitului în finalul lui 2019, jucătorii din noul val, mai tineri sau mai consacrați, n-au găsit până acum rețeta magică de a juca fără cusur 7 meciuri și de a-i doborî succesiv pe cei trei jucători de la vârf.
2020 poate fi însă un punct de cotitură în tenisul masculin, într-o perioadă în care cuvântul „retragere” e rostit din ce în ce mai des la conferințele tripletei Djokovic - Federer - Nadal.
5. Incendiile din Australia: „Happy Slam” și nu prea
De-a lungul ultimilor ani, turneul australian a primit supranumele de „Happy Slam” (Slam-ul Vesel) tocmai datorită recenziilor favorabile primite din partea numelor mari din cele două circuite.
Majoritatea starurilor din ATP și WTA erau entuziasmate de condițiile oferite de organizatori, de peisajele încântătoare din Australia și de emulația născută în jurul primei competiții majore a anului. Lucrurile au căpătat însă altă direcție în 2020, după incendiile devastatoare de vegetație care au lovit Australia și în urma cărora au murit peste 500 de milioane de animale.
Inevitabil, problema desfășurării turneului a apărut în actualitate, iar jucătorii din planul secund, care n-au cum să fie programați pe arenele principale, au început să arunce săgeți spre organizatori și chiar spre jucătorii de top, precum Nadal sau Federer, mereu privilegiați de organizatori.
Astfel, am asitat la problemele din calificări, unde unii jucători au întâmpinat probleme de respirație, am fost martori la dezbaterile ascuțite pornite de aceștia - cel mai vocal fiind canadianul Brayden Schnur - dar și la unele declarații interesante venite de jucători de prim-rang, cum e cazul lui Denis Shapovalov, al 13-lea jucător al lumii.
„Organizatorii ar fi trebuit să se gândească la asta în urmă cu mai multe săptămâni. Sunt conștient că este un Grand Slam și înseamnă o mare oportunitate, dar am doar 20 de ani. Nu vreau să-mi risc viața sau sănătatea, când mai am 10-15 ani de carieră în față”.
Din cauza incendiilor fără precedent din Australia, aerul din Melbourne este greu de respirat. Indexul calității a atins valori mai mari decât 138, adică de 7 ori mai mare decât cel normal! Situația pare să se mai fi îmbunătățit pentru moment, însă rămâne de văzut în ce măsură va fi „deraiat” turneul dacă unul dintre coloși va avea de suferit din cauza calității aerului.
Vezi și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”