SPECIAL GSP. Saga tulburătoare a Mihaelei Buzărnescu » 500 de locuri urcate în WTA și un interviu sincer: "Nu sunt robot, dar merg, joc, vreau să fiu favorită în turneele de Grand Slam"

"Nu mai am răbdare să fiu desfăcută precum un cub, ca să se vadă ce e înăuntru, în genunchi, care e problema". E ceea ce spunea Mihaela în primăvara lui 2014, când răbdarea ajunsese la limită, gata să se frângă în orice clipă. Avea în spate un istoric de consulturi, RMN-uri, operații, pauze și perioade de recuperare cât să umple cu ele un întreg catalog medical. Începuse în 2011. Și durerea din genunchiul stâng se încăpățâna să reapară, vie, ascuțită, săcâitoare.

"Când ești sportiv și ești mic, nu-ți închipui că vei ajunge să te plimbi de la medic la medic, mereu pe drumuri, iar rezultatul să fie același. E viața mea, e cariera mea. Am doar 26 de ani și vreau să mai joc tenis! Încă nu sunt pregătită să spun: Gata, s-a terminat!". Mihaela are acum 29 de ani și se află pe locul 59 în lume. Totul s-a petrecut pe parcursul acestui an, un an magic, dulce și dificil, în care misterul din genunchiul stâng bolnav a dispărut.

S-a transformat în misterul genunchiului care a încetat să mai doară insuportabil. Și care i-a permis jucătoarei române, în primul rând, să stea ore întregi pe teren fără să scrâșnească din dinți din cauza suferinței. Jucând, a început să câștige. Și câștigând, a căpătat încredere. Iar încrederea a dus-o spre alte victorii. Acel traseu aparent simplu, dar atât de greu de obținut într-un sport care îți așază în față obstacole săptămână de săptămână.

Scânteia din iunie

Mihaela Buzărnescu a început sezonul 2017 pe locul 538 în lume. Părea că urma să se lupte din nou cu fluctuații în joc și carență de încredere. Dar la jumătatea sezonului s-a produs declicul.

După două "sferturi" în turnee de 25.000 de dolari, la Himki (Rus) și Bastad (Sue), a venit succesul de la Hodmezovasarhely, în Ungaria. Cel mai important titlu al ei de până atunci, într-un concurs cu premii de 60.000 de dolari. În lunile care au urmat, i-a alăturat alte 6 trofee, Izmir (Tur), Getxo (Spa), Versmold (Ger), Biarritz (Fra), Poitiers (Fra) și Tokyo (Jap). O finală la Woking (M.Br). Prima semifinală WTA din carieră, la Linz. Prima calificare pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem, la US Open. Pătrunderea în Top 100, apoi saltul până pe 59 la final de an.

Cu un pahar de cafea de la Starbucks în față, Mihaela întoarce filele colorate ale lui 2017 cu un zâmbet cuibărit în colțul gurii. E mulțumită de ceea ce a obținut, însă nu exultă. Poate pentru că știe de ce a fost nevoie pentru a ajunge aici. Temeri, solitudine, durere, priviri compătimitoare sau din cele care trec pe lângă tine și nu te ating. Are 29 de ani și joacă tenis. E ceea ce și-a dorit. Și a izbutit pentru că nu venise încă vremea să spună "Gata, s-a terminat!". 

- Mihaela, când te uiți în urmă la anul acesta, știind de unde ai pornit și unde ai ajuns, cum cântărești totul?
- Sincer, nu mă așteptam la aceste rezultate. Nicio clipă nu m-am gândit în momentul în care am plecat de la echipe din Olanda la sfârșitul lui mai și m-am dus în Ungaria că voi avea așa rezultate pe parcursul acestor luni. Clar, sunt foarte fericită acum pentru ceea ce am reușit, am demonstrat că se poate. Sper să se poată învăța din ce am realizat eu și de către alți jucători, și mai mici și mai vârstnici. Să nu renunțe fiindcă eu îmi doream să renunț și nu-mi mai dădeam nicio șansă și până la urmă s-a întâmplat. N-am renunțat, am avut susținere din partea apropiaților și m-a ajutat foarte mult să trec peste momentele grele și să capăt încredere, să joc mai relaxată la concursuri și să iau fiecare meci ca oricare meci.

Când durerea a dispărut

- Faptul că ai avut susținere te-a făcut să mergi mai departe?
- Doar cei apropiați și un amic care m-a și acompaniat la câteva turnee. Doar ei m-au susținut. Mama, tata, prietenul și acest amic au fost alături de mine și le sunt recunoscătoare.

- Ai avut probleme cu genunchiul, diagnosticul era neclar. Ce s-a întâmplat până la urmă?
- Nu e clar nici până acum, dar făcând mai multă recuperare sezonul trecut am reușit să scap de durere. A revenit la finalul anului, inclusiv anul acesta când și când. Am plecat în Ungaria cu dureri destul de puternice. Eram foarte supărată pentru că începusem să joc și a fost un început dezastruos de an. Am trecut un tur la Australian Open în calificări, în rest nu. Nu mi-era deloc bine, durerile erau din ce în ce mai mari, nu știu când s-a întâmplat, de acolo nu am mai avut durere, pur și simplu, a dispărut.

- În 2014 ai mers la clinica din Spania unde s-a tratat și Rafael Nadal la genunchi. Nu ți-a ajutat?
- N-am mai fost. Am făcut injecția aceea, dar nu m-a ajutat, nici medicul, Mikel Sanchez, nu știa ce am și ce putea să-mi facă...

- Din punctul de vedere al jocului, când a început să se lege?
- După aceste meciuri pe echipe din Olanda, la clubul Lemonias din Haga. Ei m-au susținut mult anul trecut și mă susțin în continuare și mi-au spus mereu că nivelul meu de Top 100. Eu nu ziceam nimic, râdeam, ce naiba sunt 390, hai să fim serioși joc aici bine că nu e miza foarte mare, nu sunt puncte... Și totuși ei au avut dreptate.

"Tot nu credeam"

- Apoi ai mers în Ungaria, la Hodmezovasarhely, și ai câștigat cel mai important titlu al tău de până atunci.
- Și acolo am avut unele probleme, am făcut crampe musculare în sferturile de finală, cu Alexandra Cadanțu, și nu credeam că pot să mai câștig acel meci. Spre sfârșitul setului doi au apărut și am căzut pe teren, nu puteam să mă mai țin pe picioare. Am fost la baie după setul al doilea, pe care l-am pierdut și mi-am zis că dacă pot să stau în picioare trebuie să lovesc cât pot eu de tare. Toate mingile s-au dus în teren, pe ea am scos-o din ritm, s-a și enervat și așa am câștigat.

- Cum a fost momentul acela pentru tine?
- Tot nu credeam, am zis OK, e un turneu, nu știu ce o să fie la următorul, am avut noroc probabil că n-am simțit presiune. La următorul la fel. M-am dus tot singură și am jucat bine de la bun început. Apoi m-am întâlnit cu tata la Wimbledon și a văzut și el o schimbare în joc și i-a plăcut, de altfel am jucat bine și la Wimbledon, am avut ghinion să pic cu Martici în turul doi de calificări.

- În continuare ai jucat mult și rezultatele au fost la fel de bune.
- Da, tot singură m-am dus în Spania, Germania și au fost meciuri grele unele dintre ele, în special în primele tururi. Contează mult să treci de primul tur, de al doilea, apoi capeți încredere. Finale, semifinale - le câștigam mai ușor.

Pauză când va cere corpul

- E ceva ce faci diferit față de altă dată?
- Absolut nimic. Nici nu prea am avut timp să pot face ceva diferit. Am jucat multe turnee, am fost mereu în acea miză, în competiție. Nimic special.

- Tocmai adrenalina aceasta te-a ajutat ? Multe meciuri câștigate, așa a venit încrederea?
- Da, așa este. Îmi doresc să continuu la fel, de aceea nu-mi vreau prea multă pauză. Atunci când organismul o va cere, sigur i-o voi da. Am avut destulă pauză în carieră. Sunt momente care poate vor fi mai grele, acum este un alt nivel la care vreau să joc.

- Asta vei face în 2018?
- Da, asta îmi doresc. Să joc la nivel superior, să capăt cât mai multă experiență. Să-mi apăr punctele, să rămân în același clasament.

- Cum ți-ai ales turneele la care am participat anul acesta?
- Foarte haotic, mereu în ultima clipă. Marți era ziua de deadline, cu 30 de minute înainte intram și mă gândeam unde să rămân, vorbeam cu tata și decideam în ultimele trei minute. Nu am avut, să zic: Legăm trei turnee acolo sau altceva.

- Lumea se uită mult mai mult la turneele mari, dar foarte mult tenis de calitate se joacă și în cele mici.
- Da, așa este, de multe ori întâlnești meciuri mult mai grele, mai complicate.

Jucătoare cu experiență care revin după o accidentare, cele mici care sunt în urcare. În WTA mi se spunea că poate întâlnești una obosită, care nu are chef, vine de la alt turneu, în schimb, la ITF toate vor să câștige, au nevoie de puncte și de bani ca să urce în clasament.

Socializare, dar și tratament diferit

- Cum e atmosfera la cele mici?
- La cele mici poți socializa mai mult. La turneele mari ești foarte singuratic, nu ai cu cine vorbi, fiecare e cu staff-ul ei, bat mingea cu sparring-ul lor. La ITF-uri poți să ieși în oraș la masă cu cineva, poți să stai să mai vorbești cu cineva, să joci, să faci antrenamente. Sincer, e mai OK din punctul asta de vedere, dar ca și organizare, clar la WTA-uri e mult mai bine și ești tratat altel. Respectul e altul față de jucătoare.

- În ce sens?
- Toate suntem în aceeași oală. Până la urmă, poți face o diferență mică pentru cele cu clasamentul bun, dar nu găsesc logica, toate ne zbatem să jucăm, toate ne dorim același lucru și te simți prost când vezi că ești tratat altfel de cele din top.

- Ai un exemplu?
- Când am jucat turneul din Franța de 100.000, de la Poitiers, am avut meciul de dublu contra lui Bencic și a lui Wickmayer și doar pentru că ele fuseseră în top au mutat finala de dublu sâmbătă. Era în program duminică și ele au spus că dacă nu o mută sâmbătă, nu vor juca finala. Cu un an în urmă a fost aceeași rugăminte pentru că partenera mea de dublu fusese și cu un an înainte în finală la dublu și rugase și ea să joace finala sâmbătă și au spus nu, atâta timp cât finala e trecută în program duminică așa rămâne. Ne-am simțit un pic desconsiderate.

Întâlnirea de Grand Slam

În primul tur la US Open, Mihaela a avut o adversară extrem de dificilă, pe Caroline Wozniacki. "Dacă nu eram puțin crispată în primul set, poate reușeam mai mult. Mi-a părut tare rău că s-a terminat repede, mi-aș fi dorit să joc mai mult de două ore și mă și gândeam în timpul și după meci că am ratat unele șanse și e mare păcat. Eram și puțin obosită, n-avusesem meciuri ușoare în calificări. Pe de altă parte, acesta este genul de adversare pe care îmi doresc să le întâlnesc, să le fac față cât pot mai mult. Chiar îmi doresc să am victorii contra lor, până la urmă, și ele au tot două mâini, două picioare, doar mai multă experiență la acel nivel. Cred că totul e posibil", a explicat ea.

CV
Mihaela Buzărnescu
Născută pe 4 mai 1988, la București
Stângace, rever cu două mâini
Cel mai bun loc al carierei: 59 (27 noiembrie 2017)
22 de titluri ITF în carieră, dintre care 7 anul acesta: Hodmezovasarhely 60.000$; Izmir 60.000$; Getxo 25.000$; Versmold 60.000$; $ Biarritz 80,000$; Poitiers 100,000$; Tokyo 60,000$
Câștiguri din tenis: 371.497$, dintre care 180.996$ în 2017

- Ai jucat în niște locuri în care n-ai fi ajuns în mod normal, orașe mici, greu de găsit pe hartă: Hodmezovasarhely, Getxo, Versmold, Himki...
- E bine că organizează concursuri. În Ungaria, de exemplu, îți dau Gatorade la meciuri și banane, hotelul e foarte frumos, terenuri multe și bune.

- Apuci să vezi ceva?
- Nimic! La Hodmezovasarhely hotelul era în centru și când mergeam să mâncăm seara, mai putem observa câte ceva. Dar în celelalte nu, în Germania era un sat mic, unde nu aveai ce să vezi. În Japonia, n-am avut timp să vizităm Tokyo. Dimineață, seară, club-hotel, club-hotel. Doar la Wimbledon, am mers o zi prin Londra, la US Open când am vrut să merg în New York, pe care-l mai văzusem, ploua torențial. Am ajuns în centru și am luat înapoi autobuzul.

"Un vis de mulți ani"

- Ai câștigat la US Open la junioare în 2006, la dublu. Cum a fost să revii acolo și să te califici pe tabloul principal?
- Total diferit, dar am avut sentimente plăcute în ambele dăți. A fost însă mult mai mare bucuria acum. Am simțit încredere, am simțit că pot, chiar am fost extrem de fericită în ziua aceea. Mi-am îndeplinit un vis, acela de a mă califica la un turneu de Mare Șlem pe tablou. Un vis de mulți ani.

- În 2017 ai avut obiective?
- Nu, n-am avut niciun obiectiv. Nici când eram aproape. Cred că e mai ok să joc fiecare meci în parte, să nu mă gândesc că se poate.

- Te descriai ca o jucătoare care atacă, dar nu are forța altora.
- Îmi place să am un joc agresiv și vreau să mențin așa. Sigur, mă adaptez în funcție de adversară sau să o fac pe ea să se adapteze în funcție de mine, dar acesta este jocul meu de când eram mică. Am mai îmbunătățit anumite lucruri, dar în mare urmez același tipar. E cel mai bine să fii natural pe teren, așa cum te simți bine. Așa trebuie să joci.

- Te gândești la 2018? Cum vrei să-l abordezi?
- Aș vrea să fiu top 50 la finalul anului viitor, frumos ar fi să fiu și favorită la un Grand Slam, dacă ar fi să fie la Roland Garros și mai bine, dar nu vreau să mă gândesc, să pun presiune. Merg, joc turneele și toate se vor întâmpla așa cum vor fi ele. Oricum, presiune va veni puțină și vreau să fiu pregătită. Nu sunt robot, nu voi putea să am mereu rezultatele de anul acesta, nu pot mereu să câștig și sunt pregătită pentru orice va veni. Îmi doresc doar să fiu sănătoasă, să pot participa la turnee.

Cheltuieli mari în circuit

- Au fost multe turnee la care ai mers singură. Cum te-ai descurcat?
- Neavând sponsor mi-era greu să mă descurc și pentru mine, și pentru tata. A venit cu mine la Grand Slam-uri, o să vină cu mine în Australia și sper și la celelalte turnee.

- Te-ai obișnuit?
- Da, dar acum n-aș vrea să fiu merg singură. Simt nevoia să merg cu cineva, să mă ajute.

- Financiar e încă dificil?
- Este, bineînțeles, chiar dacă a fost un an bun. Am avut și niște datorii. Am reușit să le acopăr. Nu e ușor, la nivelul acesta sunt niște sume mult mai mari pe care trebuie să le cheltuiești, dacă mergi cu cineva. Biletele de avion sunt mult mai scumpe, turneele sunt mult mai îndepărtate. E bine că e tatăl meu și nu trebuie să folosesc două camere, dar oricum e greu. Sper să fie mai bine de la anul, poate reușesc să găsesc un sponsor.

- Nici de echipament.
- Ba da, dar nu e un contract semnat, ei îmi oferă haine, Sofibella, e o firmă americană și îmi dau de câteva ori pe an niște colecții. La rachetă nu am, al pantofi de joc și de alergare sunt sponsorizată de Mizuno, ei îmi oferă încălțăminte.

"Lumea te privește altfel"

- Cu ce ai rămas după anul acesta? Ca persoană.
- Am rămas cu o maturitate, gândesc altfel lucrurile și viața. Am trecut prin perioade și bune, și rele și contează să rămâi cu picioarele pe pământ. Să fii aceeași persoană ca înainte. Să ai aproape familia și pe cei dragi, ei sunt cei mai importanți. Lumea te privește altfel datorită acestor rezultate. Se vede cum te respectă mai mult, dar și cum vor să se apropie mai mult de tine. Vor să te ajute mai mult și lucrurile acestea ar trebui să le primești atunci când ai nevoie. Eram sigură că se va întâmpla așa și nu sunt încântată de situație. Nu vreau să răspund afirmativ la acest mod de abordare din partea tuturor. Sunt persoane și persoane, o să decid ce e mai bine pentru mine.

Doar câteva zile de pauză

Vacanța a fost scurtă pentru Buzărnescu, ea încercând să joace cât mai multm chiar și pe final de an. "Doar câteva zile, am stat acasă cu familia, nu-i văzusem demult. Nu am mers nicăieri. Pe 18 mă întorc de la Dubai, am o săptămână acasă, pe care o voi petrece alături de familie și apoi o să plec Shenzhen, Hobart și Australian Open", își descrie ea programul imediat.

"E un mister cum au dispărut durerile, sper să țină cât mai mult, să nu se mai termine"

"Sunt foarte fericită și sper să pot continua pe acest drum. Îmi doresc să fiu sănătoasă"
Mihaela Buzărnescu