Articol de GSP - Publicat sambata, 16 mai 2020 21:56
Eugenie Bouchard (26 de ani, 332 WTA) a anunțat recent că strânge bani pentru o campanie umanitară în contextul pandemiei de coronavirus, iar fanii acesteia au răspuns surprinzător de bine.
- Jucătoarea canadiană semnala pe rețelele de socializare că s-ar simți mult mai bine în carantină cu un iubit alături. Ulterior, Genie a anunțat pe Instagram Live că și-a aranjat o întâlnire cu un fan, motivând că „am nevoie de cineva în viața mea”;
- De asemenea, inițiativa are și o latură caritabilă, banii obținuți de la oamenii pe care Bouchard îi va întâlni urmând a fi donați de fosta Top 10 unei cauze umanitare.
Bouchard a dezvăluit că a reușit să obțină 85.000 de dolari dintr-o singură donație: „Sunteți minunați! Acești bani vor ajuta atât de mult oamenii care au nevoie! Sunt mândră de voi toți, vă mulțumesc că ați fost lângă mine. Cei mai buni fani”.
Un fan a donat 85.000 de dolari pentru o întâlnire cu Eugenie Bouchard
Norocosul câștigător, împreună cu un invitat de-ai săi, vor avea ocazia să meargă la orice turneu de tenis, la alegere. Aceștia vor sta alături de Genie și de staff-ul ei.
De asemenea, fanul va putea ieși la o masă cu Bouchard și va beneficia de o rachetă și o pereche de adidași semnați de tenismenă.
Citește mai multe știri din tenis:
Simona Halep a dezvăluit motivul pentru care a întrerupt colaborarea cu Darren Cahill
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”