Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru - Publicat duminica, 15 ianuarie 2017 00:00
Raluca Olaru și Olga Savciuk au încheiat triumfătoare la Hobart, 0-6, 6-4, 10-5 în finală.
Două săptămâni la rând au mers foarte bine, de la Shenzhen la Hobart, finală după finală, senzații pozitive pe teren și încredere acumulată. Dacă în China s-au oprit la trofeele mici, ieri le-au primit pe cele de învingătoare, modelate după harta Australiei.
Perechea româno-ucraineană a întâlnit-o pe cea formată din Gabriela Dabrowski și Zhaoxuan Yang (Can/Chn), în fața căreia a cedat fulgerător primul set, 0-6. Finala a avut un început inedit, fileul căzând chiar la primul serviciu trimis de Yang!
Luptă pentru fiecare minge
Cum au reușit Raluca și Olga să revină? Întâi și întâi, au pus un game în dreptul lor pe tabelă, apoi au prins încredere și au preluat conducerea. "A fost un început dificil pentru noi", a evaluat Savciuk situația. "Nu am jucat rău, ele au fost uimitoare. Apoi am vorbit între noi și ne-am decis să luptăm pentru fiecare minge".
După ce au închis setul al doilea, 6-4, totul depindea de supertie-break, acolo unde fiecare punct are greutate sporită. L-au dominat însă, 10-5, și și-au asigurat trofeul.
"M-am simțit mai bine la final decât în setul al doilea", a mărturisit Olaru. "Am revenit și ne-am integrat cum trebuie în joc. Când am avut șanse, am rămas pozitive și le-am luat, punct cu punct".
Pentru româncă, acesta este al 6-lea titlu WTA la dublu, ea mai disputând alte 8 finale. Interesant că primul trofeu, Tașkent 2008, a fost cucerit tot alături de Savciuk.
Titlurile la dublu ale Ralucăi
2008 | Tașkent | cu Olga Savciuk |
2011 | Acapulco | cu Maria Korițeva |
2013 | Nunrberg | cu Valeria Solovieva |
2014 | Linz | cu Anna Tatishvili |
2016 | Tașkent | cu Ipek Soylu |
2017 | Hobart | cu Olga Savciuk |
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”