Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat vineri, 19 ianuarie 2024 11:18 / Actualizat vineri, 19 ianuarie 2024 12:37
Jucătorul de tenis Victor Cornea a reuşit prima sa victorie la un turneu de Mare Şlem
Cornea este la al treilea său turneu de Mare Şlem din carieră, după ce anul trecut a evoluat la Roland Garros şi US Open, dar până acum nu a câștigat niciun meci.
Acum s-a întâmplat acest lucru, asta după ce el şi indianul N.Sriram Balaji au trecut de italienii Matteo Arnaldi și Andrea Pellegrino, cu 6-3, 6-4, în prima rundă a probei masculine de dublu la turneul Australian Open.
Cu această victorie, în conturile celor doi vor intra și primii bani de la Australian Open. Cei doi şi-au asigurat un cec de 53.000 de dolari australieni şi 90 de puncte ATP la dublu.
În turul secund vor înfrunta favoriţii numărul 10, Marcelo Arevalo (El Salvador)/Mate Pavic (Croaţia).
Cântăreața Andreea Bălan a postat mai multe imagini pe instagram, după succesul de la Australian Open al iubitului ei.
Andreea Bălan și Victor Cornea, poze cu Novak Djokovic
După ce s-au fotografiat cu Stefanos Tsitsipas și Paula Badosa, cuplul momentului în tenis, Andreea Bălan și Victor Cornea nu au ratat ocazia de a se poza alături de sârbul Novak Djokovic, liderul ATP și principalul favorit al turneului.
„Doamnelor și domnilor, legenda vie a tenisului, locul 1 Mondial, unicul Novak Djokovic. E cu doar câteva minute înainte de turul 1 la Australian Open”, a scris Andreea Bălan pe Instagram.