Articol de GSP - Publicat luni, 20 septembrie 2010 00:00
Tenismanul Victor Hănescu a declarat că pentru el este foarte important să treacă de primul tur de la turneul BCR Open România, precizînd că apoi poate avansa mai uşor în fazele următoare.
"Nu m-am gîndit cît de departe aş putea ajunge la BCR Open România. Este foarte important primul meci, pentru că voi evolua pe o suprafaţă puţin diferită de cea de la Cupa Davis. Nu este uşor, dar important va fi să trec de primul meci. Apoi, cred că lucrurile vor merge spre bine, dacă voi trece de acest meci. Am mai jucat o finală cu Granollers, chiar aici, la un challenger, la Bucureşti, acum 2-3 ani. L-am bătut, dar de atunci s-au mai schimbat anumite lucruri, el a progresat, a jucat din ce în ce mai bine. Este un jucător incomod, îi cunosc stilul şi rămîne de văzut ce va fi", a spus Hănescu.
"Eu zic că sînt într-o formă bună şi dacă reuşesc să-mi revin din această oboseală, cred că o să fie bine. Teoretic pot să bat pe oricine de la acest turneu. Acum rămîne de văzut cum mă adaptez la noua suprafaţă de joc şi cît de obosit sau odihnit voi fi", a adăugat tenismanul.
Hănescu a menţionat că îi era dor de turneul ce se desfăşoară în fiecare an, la Arenele BNR: "Îmi era dor de Openul de la Bucureşti, pentru că aici am jucat tenis de calitate, am jucat prima mea finală, am fost şi primul român în finala de aici. Este un turneu special pentru mine. Eu zic că pot să repet această performanţă".
Victor Hănescu, favorit şase, va juca mîine, în primul tur de la BCR Open România, împotriva lui Marcel Granollers (Spania).
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”