Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2019 17:57
Slovaca Viktoria Kuzmova (21 de ani, 43 WTA) a învins-o pe italianca Sara Errani (32 de ani, 284 WTA), scor 6-1, 6-0, în primul tur al turneului de la Roma.
Kuzmova a răzbunat eliminarea rușinoasă din optimile de finală de la Madrid, 0-6, 0-6 în fața Simonei Halep. În primul meci de la „Foro Italico” a trecut de favorita gazdelor după 57 de minute de joc, scor 6-1, 6-0. Kuzmova o va înfrunta în turul secund pe Australianca Ashleigh Barty (9 WTA).
Errani este una dintre cele mai importante jucătoare din istoria Italiei. A câștigat la dublu toate turneele de Mare Șlem împreună cu Roberta Vinci, iar la simplu are o finală pe zgura de la Roland Garros, în 2012.
13.165.778 $a câștigat Sara Errani în carieră
Halep intră în turul secund
Halep va intra direct în turul secund și va juca împotriva unei cehoaice, învingătoarea dintre Marketa Vondrousova (19 ani, 42 WTA) și Barbora Strycova (33 de ani, 40 WTA).
NUMELE „GRELE”DE PE JUMĂTATEA DE TABLOU A LUI HALEP
- „Optimi”: Daria Kasatkina
- „Sferturi”: Serena Williams, Venus Williams și Sloane Stephens
- Semifinale: Naomi Osaka, Mihaela Buzărnescu, Aryna Sabalenka și Kiki Bertens
585 de puncteare de apărat Simona Halep la Roma. A pierdut finala din 2018 în fața ucrainencei Elina Svitolina, scor 0-6, 4-6