Articol de Luminița Paul - Publicat marti, 05 martie 2024 18:20 / Actualizat marti, 05 martie 2024 19:19
Virginia Ruzici, cea care i-a fost manager Simonei Halep în cea mai mare parte a carierei sale, a reacționat cu multă satisfacție și fericire în urma verdictului dat astăzi de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, acela de reducere a sancțiunii fostului lider mondial la 9 luni.
„Pentru mine este o zi, aș putea spune, euforică. Mă bucur nespus pentru Simona”, a declarat Virginia Ruzici.
„Primind aceste 9 luni, ea va putea să revină repede pe terenul de tenis și sunt convinsă că va juca extrem de bine, poate chiar fără nicio presiune”, a continuat campioana de la Roland Garros 1978.
„Simona a suferit enorm în această perioadă și nu cred că ar fi vrut cineva să fie în locul ei.
Este o veste mare, ne bucurăm că va putea participa din nou în turnee, capabilă să câștige mari titluri”, a încheiat Virginia.
Virginia Ruzici a susținut-o tot timpul pe Simona Halep
La momentul în care tribunalul independent Sports Resolutions a anunțat verdictul inițial, cel de 4 ani, în septembrie 2023, Ruzici declara pentru GSP că a fost șocată la aflarea veștii.
„Am fost total șocată când Simona mi-a anunțat verdictul! 4 ani! Este de necrezut! Continui să susțin inocența Simonei, iar decizia de a face apel la TAS este evidentă!”, a spus atunci campioana de Mare Șlem pentru GSP.
Ea avusese și alte mesaje de susținere încă de la comunicarea deciziei de suspendare provizorie din 22 octombrie 2022. „Simona este o persoană de o sportivitate, integritate și cinste impecabile”, scria Virginia la momentul respectiv pe contul ei de Instagram.
Ruzici a manageriat-o pe Halep timp de 14 ani, relația lor profesională încheindu-se în 2022. Virginia i-a rămas însă alături și a susținut-o permanent.