SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON 2018

WIMBLEDON 2018. GALERIE FOTO Roger Federer și-a prezentat noul echipament » Suma uriașă pe care o va primi de la noul sponsor

FOTO: Guliver/GettyImages +5   FOTO
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat luni, 02 iulie 2018 15:39

Elvețianul Roger Federer, 36 de ani, a debutat la Wimbledon, turneu pe care l-a câștigat de 8 ori, ultima dată în 2017. 

În meciul din turul I de la Wimbledon, cu sârbul Dusan Lajovic, locul 58 WTA, pe care l-a învins cu 6-1, 6-3, 6-4, Roger și-a prezentat noul echipament, oferit de firma Uniqlo. Cu toate aceasta, încălțămintea lui Roger este tot Nike.

Contractul dintre Roger Federer și Nike, care data din 1994, a expirat în martie, iar cele două părți nu au ajuns la un acord de prelungire. 

Astfel, elvețianul care deține 20 de turnee de Grand Slam, a semnat cu japonezii de la Uniqlo. Potrivit presei internaționale, Federer ar fi semnat pe 10 ani și va încasa 30 de milioane de euro pe an. În vechiul contract cu Nike, Roger primea 10 milioane de euro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Nationala
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Cristi Balaj, discurs fără precedent: „A trebuit să-l ridic pe Louis Munteanu de unde au avut unii grijă să-l coboare!”
Superliga
Cristi Balaj, discurs fără precedent: „A trebuit să-l ridic pe Louis Munteanu de unde au avut unii grijă să-l coboare!”
Ce spune șeful lui Dinamo, după prima înfrângere din play-off: „Ce să zic? Sunt cei mai buni din țară la asta”
Superliga
Ce spune șeful lui Dinamo, după prima înfrângere din play-off: „Ce să zic? Sunt cei mai buni din țară la asta”

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (3)
10156013562479806
Oprisan Niculae  •  02 Iulie 2018, 19:19
Postat de dinamo100 pe 02 Iulie 2018, 19:06

Cred ca sunt niste cifre scoase din burta! Sa inteleg cineva vrea sa-i dea lui Federer 300 mil Euro (in urmatorii 10 ani), chiar daca acesta va mai juca in competitii cel mult 2 ani?! Eu nu cred asta.

Nici eu nu cred asta.Cred ca primeste 30 milioane pe an dar nu cred ca acest contract este valabil 10 ani.

dinamo100
dinamo100  •  02 Iulie 2018, 19:06

Cred ca sunt niste cifre scoase din burta! Sa inteleg cineva vrea sa-i dea lui Federer 300 mil Euro (in urmatorii 10 ani), chiar daca acesta va mai juca in competitii cel mult 2 ani?! Eu nu cred asta.

marius.bxl
marius.bxl  •  02 Iulie 2018, 19:04

Ce prostalau .trebuia să semneze cu joma.ai punea Burleanu o pilă la joma

Vezi toate comentariile (3)
Comentează