SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

WIMBLEDON 2018. Surpriză URIAȘĂ: Roger Federer, eliminat în sferturi la Wimbledon! Înfrângere incredibilă după ce a condus cu 2-0 la seturi și a avut minge de meci

FOTO: Reuters +4   FOTO
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 iulie 2018 19:22

Roger Federer (36 de ani, 2 ATP), de 8 ori campion la Wimbledon, a fost eliminat astăzi în sferturile turneului londonez de sud-africanul Kevin Anderson (32 de ani, 8 ATP), la capătul unei bătălii epice de peste 4 ore. 

Anderson s-a impus în 5 seturi,  scor 2-6, 6-7 (5), 7-5, 6-3, 13-11, și obține indiscutabil cea mai importantă victorie a carierei. Sud-africanul se va duela în semifinale cu învingătorul partidei Milos Raonic - John Isner. 

Federer a jucat foarte solid în primele două seturi, pe care și le-a adjudecat relativ lejer, 6-2, 7-6. Elvețianul s-a aflat în control și în setul trei, ba chiar a ratat o minge de meci pe serviciul lui Anderson. Federer și-a pierdut apoi serviciul, iar Anderson a închis setul.

Jocul elvețianului a început să se dezintegreze în următoarele două seturi. A servit la parametri neobișnuit de slabi, a lovit foarte scurt și i-a permis adversarului să dicteze ritmul punctelor. Anderson și-a adjudecat și setul 4, scor 6-4, și a trimis confruntarea în decisiv.

Ultimul set al meciului a fost dramatic și s-a întins pe durata a oră și 30 de minute. Cei doi jucători au mers cap la cap până la 11-11, moment în care Anderson a realizat break-ul. Sud-africanul a confirmat apoi cu un game de serviciu câștigat relativ ușor și a închis partida în mare stil, în aplauzele miilor de spectatori prezenți pe Terenul 1.

Este pentru a doua oară în carieră când Federer pierde un meci la Wimbledon după ce a condus cu 2-0 la seturi. A pățit la fel în 2011, când a fost întors de francezul Jo-Wilfried Tsonga. 

Kevin Anderson are 32 de ani și ocupă în prezent locul 8 în clasamentul ATP. A câștigat 4 titluri de-a lungul carierei, iar cel mai bun rezultat de până acum a fost finala de la US Open 2017, pierdută însă în fața lui Rafael Nadal.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (9)
1745flo
1745flo  •  12 Iulie 2018, 14:15

Surpriza e ca la 336 de ani inca mai joaca!

andrei.33
andrei.33  •  12 Iulie 2018, 11:14

Nu e sud-american e sud-african, ziarist bananier.

maxp
maxp  •  12 Iulie 2018, 10:32
Postat de rocky2 pe 11 Iulie 2018, 21:27

La pensie tataie! Ai banet ***, mai lasa pe altii!

Cere-i sa faca si blaturi daca se poate, exact in asta consta sportul, sa-i lasi pe altii. Bai, cand vad ce gandire pot avea unii, nici nu ma mira ce se intampla prin jur.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează