SPORTURI  »  TENIS  »  WTA CINCINNATI

VIDEO Finala de la Cincinnati, decisă în două seturi » Cel mai important trofeu după 5 ani și un salt de 18 locuri în clasament

Caroline Garcia / Sursă foto: Imago
Caroline Garcia / Sursă foto: Imago

Articol de GSP - Publicat duminica, 21 august 2022 23:25 / Actualizat duminica, 21 august 2022 23:54

Caroline Garcia (28 de ani, 35 WTA) și-a adjudecat, duminică seara, titlul în turneul WTA 1000 de la Cincinnati, după un triumf autoritar reușit în fața cehoaicei Petra Kvitova (32 de ani, 28 WTA), scor 6-2, 6-4.

Revenită în circuit după luni bune în care o accidentare la picior a ținut-o pe tușă, Caroline Garcia are o a doua parte a sezonului grozavă în circuit. Campioană la Roland Garros în proba de dublu, franțuzoaica e de neoprit în ultimele luni, aducând aminte de forma ce o propulsase până în Top 5 WTA în urmă cu cinci ani. 

Caroline Garcia, campioană la Cincinnati și un salt de 18 locuri în clasament

Caroline Garcia are cele mai multe victorii din iunie încoace, trecându-și în palmares, la simplu, titlurile de la Bad Homburg, Varșovia și Cincinnati. Evident, titlul din State e cel mai important dintre acestea, cel care consemnează cea de-a treia sa reușită în turneele de categorie WTA 1000, după Wuhan și China Open, ambele cucerite în 2017.

Jucătoarea din Franța, fost #4 WTA, a avut o săptămână de vis, învingându-le, pe rând, pe Andrea Petkovic, Petra Martic, Maria Sakkari, Elise Mertens, Jessica Pegula, Aryna Sabalenka și Petra Kvitova. Finala a curs într-o singură direcție, cu franțuzoaica mereu la conducere. A fost 6-2, 6-4, după o oră și 36 de minute, bucuria Carolinei de la final fiind pe măsură.

Succesul de la Cincinnati o readuce pe Garcia între primele 20 de jucătoare ale lumii. Ea a urcat pe locul 17, un salt considerabil, de 17 poziții. Dincolo de locul ocupat în ierarhie, franțuzoaica e una dintre jucătoarele de luat în seamă la US Open, turneu care începe săptămna viitoare.

Citește și alte știri din tenis:

Iga Swiatek, revoltată: „De ce US Open are mingi pentru femei și mingi pentru bărbați?”

Situație surpriză în tenis » Așa ceva nu s-a mai întâmplat de la Andrei Pavel!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
zorrozabal
zorrozabal  •  22 August 2022, 10:01
Postat de Trandafir pe 22 August 2022, 08:46

GSP inca nu a aflat ca Begu si Cirstea participa la turneul de la Cleveland. In schimb inunda cu articole despre straini.

Ai zis bine ca ele doar...participa!

Trandafir
Trandafir  •  22 August 2022, 08:46

GSP inca nu a aflat ca Begu si Cirstea participa la turneul de la Cleveland. In schimb inunda cu articole despre straini.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează