SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS » WIMBLEDON

Ziua lui Venus

Articol de - Publicat duminica, 06 iulie 2008 00:00

Williams cea mare a învins-o ieri pe Serena pentru al cincilea ei titlu pe iarba londoneză.

Prima minge, retur cîştigător Serena. Primul game, break Serena. Venus a reacţionat la 4-3, cîştigînd, la rîndu-i, contra serviciului. Apoi, fiecare minge a fost o cursă aprigă. Între aşii mezinei şi voleurile surorii mai mari, între retururi şi lunguri de linie, între emoţie reţinută şi frustrare as­cun­să, s-a consumat una dintre cele mai intense finale de la Wim­bledon. După semifinala pierdută în faţa lui Venus, Elena De­men­tie­va a aruncat o vorbă regretată ulterior, spunînd că finala va fi “o decizie de familie”. Fetele lui Ora­cene şi Richard s-au enervat atît de tare din cauza unei asemenea aluzii încît au uitat că sînt surori şi s-au comportat pe teren precum cele mai înfocate rivale.

Serena a început mai bine, pă­rea că poate controla primul set, însă Venus a revenit şi şi l-a ad­ju­de­cat în prelungiri, 7-5. Istoria celui de-al doilea act s-a scris cu aceeaşi ardoare, în faţa unui public parcă uimit de densitatea meciului. Iar a avut mezina avantaj, din nou sora mai mare a pus lucrurile la punct. Pe final, la 5-4, Venus a izbutit break-ul izbăvitor, care i-a adus al cincilea titlu la Wimbledon şi primul de Mare Şlem în faţa Se­renei după cel de la US Open 2001. “A jucat atît de bine încît a fost o adevărată ţintă să o în­ving”, a recunoscut campioana. “Ve­­nus a fost un pic mai bună decît mine. Lu­cru­rile nu au mers conform pla­nului. Sînt fericită însă că a cîşti­gat una dintre noi”, a completat Serena.

Deşi numerele 6 şi 7 în lume, fetele Williams sînt în continuare o ameninţare pentru oricine. Cu atît mai mult pe iarba londoneză, acolo unde măcar una dintre ele a jucat finala în opt din ultimii nouă ani. Poate de aceea culorile Wim­ble­donului ar trebui să fie alb şi negru. Pentru familia care gu­ver­nează aici din 2000.

7 titluri de Mare Şlem are Venus Williams în palmares, cinci la Wimbledon şi două la US Open

750.000 lire sterline a primit campioana de la Londra, la fel cît va lua şi învingătorul de azi

“Cînd eşti în finală cu Serena, încă de la primul punct al cincilea titlu pare atît de departe! Dar întîia mea sarcină e să fiu sora mai mare şi iau asta în serios”
Venus Williams jucătoare de tenis

Topul victoriilor la Wimbledon

1. Martina Navratilova 9
2. Steffi Graf 7
3. Venus Williams 5

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează