Articol de Marian Ursescu - Publicat vineri, 16 aprilie 2021 23:19 / Actualizat vineri, 16 aprilie 2021 23:21
Arcada Galați și-a asigurat matematic titlul după ce vineri a trecut cu 3-1 de SCM Zalău. Este al treilea consecutiv cucerit de echipa dunăreană
Arcada Galați avea nevoie de două puncte în ultimele două meciuri ale campionatului, cu SCM Zalău și cu Steaua București, pentru a fi sigură că-ți păstrează titlul de campioană. Vineri, în sala proprie, gălățenii au rezolvat problema. Au învins extrem de clar cu 3-0 (25-15, 25-17, 25-17) pe vicecampioana din Zalău. Diferența dintre cele două echipe a ajuns acum la 8 puncte, iar Arcada nu mai poate pierde titlul, indiferent de rezultatul partidei cu Steaua, de sâmbătă.
Gălățenii au pus astfel monopol pe titlu, câștigând clar disputele cu rivalele din Craiova, Zalău sau București (Steaua și Dinamo). Au pierdut doar patru meciuri, două dintre ele în sezonul regular și două în turneul pentru locurile 1-4. Zalăul se poate mândri câ a bătut de două ori campioana, pierzând un singur meci. Celelalte două înfrângeri au fost suferite cu Craiova și Dinamo.
Echipa antrenată de Sergiu Stancu a dovedit constanță și a câștigat meritat un campionat care a avut o desfășurare atipică, în sistem turnee, fără spectatori.
Craiova și-a asigurat bronzul
SCM U Craiova e și ea sigură de locul 3 în clasament după ce vineri, echipa antrenată de Dănuț Pascu a învins la Galați cu 3-1 Steaua. Craiovenii au acum 5 puncte distanță de formația bucureșteană. Federația Română de Volei va efectua festivitatea de premiere sâmbătă, după ultimele meciuri ale turneului 1-4 de la Galați.
Clasament Divizia A1
1. Arcada Galați | 25 | 21 | 4 | 69-18 | 64 |
2. SCM Zalău | 25 | 19 | 6 | 60-24 | 56 |
3. SCM Craiova | 25 | 17 | 8 | 61-31 | 53 |
4. Steaua București | 25 | 16 | 9 | 56-36 | 48 |
Sâmbătă, ultima etapă: SCM Zalău-SCM Craiova (ora 10:00), Arcada Galați-Steaua (14:00)
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”