Articol de Marian Ursescu - Publicat miercuri, 09 decembrie 2020 17:47 / Actualizat miercuri, 09 decembrie 2020 18:37
În urma alegerilor din 30 septembrie, Instanța de judecată a acceptat doar președintele și cei doi vicepreședinți, dar nu a recunoscut și Consiliul Director!
Situație incredibilă la Federația Română de Volei! Deși au trecut mai bine de două luni de la alegerile din 30 septembrie, FR Volei este în aer. Asta pentru că Instanța de judecată a admis, doar în parte, modificările survenite în urmaAdunării Generale de alegeri.
Mai exact, s-a dispus înregistrarea în Registrul Federațiilor a modificărilor survenite pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte, dar instanța nu a recunoscut și noul Consiliul Director al FRV. În urma acestei decizii, care a fost comunicată pe 12 noiembrie 2020, Federația a decis să depună apel. "Nimeni nu poate să-și explice decizia, mai ales că nu s-a primit nici pănă în acest moment motivarea oficială din partea instanței. Este o decizie ciudată să accepți președintele și cei doi vicepreședinți, dar să nu fi de acord cu Consiliul Director, mai ales că procedura la alegeri a fost aceeași! Totul se trage de la fostul președinte Gheorghe Vișan, care prin oamenii lui de încredere a deschis mai multe procese împotriva FR Volei", ne-a comunicat o sursă din interiorul FR Volei.
Cine sunt cei care vor au acționat FR Volei în judecată?
În urma verificărilor făcute de Gazetă, am descoperit că cei care au deschis acțiuni împotriva FR Volei sunt: George Peicea, observator FRV, președintele Comisiei de Volei pe plajă, în mandatul trecut, Viorel Raicu, fondatorul Clubului Bravol Brașov și Nicoleta Iatan, antrenoare de volei, fost tehnician la echipele de junioare în mandatele lui Gheorghe Vișan. Iatan a fost propusă de Vișan, la alegerile din 30 septembrie, ca membru în comisia de numărare a voturilor.
În acțiunile întreprinse în instanță, contestatarii reclamă că unii dintre membrii actualului Consiliu Director au avut dosarele de candidatură incomplete și, cu toate acestea, au putut candida. A doua obiecție este legată de punctul doi de pe Ordinea de zi a Adunării Generale de alegeri din 30 septembrie, legat de dezafilierile de cluburi. Numai că membrii Adunării Generale au decis atunci, aproape în unanimitate, ca nici un club să nu fie dezafiliat, să li se dea șanse tuturor încă un an, pentru că pandemia de coronavirus a perturbat activitatea.
"Prin măsura lor, ei știu foarte bine că nu pot avea câștig de cauză, dar vor doar ca să blocheze avtivitatea FR Volei", a explicat un membru al Consiliului Director actual.
În 30 septembrie, Adin Cojocaru a fost ales cu 109 voturi noul președinte al FR Volei, iar fostul șef Gheorghe Vișan a primit doar 42. Oana Sârb și Mihai Duță au fost aleși în funcția de vicepreședinte.
Citește mai multe știri din volei:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!