SPORTURI  »  VOLEI  »  CVM TOMIS CONSTANŢA - PARIS VOLLEY 3-2 ÎN TUR, 2-3 ÎN RETUR, 12-15 ÎN SETUL DE AUR

Printre degete » Tomis a scăpat incredibil şansa de a juca pentru prima oară într-o finală europeană!

Marian Muscalu, Telegraf Constanta +3   FOTO
Marian Muscalu, Telegraf Constanta

Articol de - Publicat duminica, 02 martie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 02 martie 2014 22:04

Visul calificării în prima finală europeană din istoria clubului le-a alunecat printre degete campionilor de la CVM Tomis Constanţa.

Victorioşi cu 3-2 în prima manşă din semifinalele Cupei CEV, constănţenii avea nevoie de un succes în returul programat pe teren propriu, în duelul cu Paris Volley. Încurajaţi de un public fantastic, care a umplut tribunele pînă la refuz, elevii lui Martin Stoev au avut un start incredibil şi au închis rapid primul set, iar fanii începuseră sărbătoarea. "Nu-mi place cînd un meci începe aşa. I-am omorît în primul set şi am crezut că totul s-a terminat", a mărturisit la final coordonatorul Andrei Jekov. "Primul set a fost un masacru", a adăugat antrenorul Martin Stoev. Relaxaţi şi mult mai încrezători în şansele lor, Rodriguez şi compania le-au permis francezilor să se întoarcă în joc. Conduşi de impresionantul Sidibe, parizienii au strîns punct cu punct şi au egalat situaţia la seturi.

Mîna lui Spînu

Gluma a început să se îngroaşe în setul al treilea. În loc de sărbătoare, constănţenii au început să se gîndească la o înfrîngere catastrofală. Fără blocaj şi cu multe erori neforţate, gazdele s-au văzut conduse pe tabela de marcaj. 14-11 pentru Paris, dar la serviciu a apărut Spînu. Trimisă razant cu fileu şi un efect ciudat, mingea le-a creat mari probleme francezilor şi totul s-a schimbat. Şapte puncte consecutive cucerite de CVM Tomis şi setul în dreptul constănţenilor. Doar că, spre surprinderea tuturor, parizienii nu au căzut nici psihic, nici fizic. Au profitat de orice greşeală a adversarilor şi au dus meciul în tie-break. "Problemele cele mai mari au apărut în setul al patrulea, pe care nu am ştiut să-l gestionăm", a acuzat Stoev. Decisivul nu a avut istoric, Paris aflîndu-se mereu la conducere, şi returul de la Constanţa s-a încheiat cu acelaşi scor ca în "Oraşul luminilor", 3-2 (12-25, 25-20, 20-25, 25-23, 11-15). Doar că în favoarea francezilor.

Decizii ciudate

Drept urmare, calificarea s-a decis la "setul de aur". Începutul le-a fost favorabil constănţenilor, care s-au dus la 4-2. A urmat un punct controversat, care a deturnat soarta jocului. "Arbitrul a judecat în favoarea francezilor un block-out pe care doar el l-a văzut. În loc să ne distanţăm la trei puncte, au venit oaspeţii peste noi", a acuzat Jekov. 

O altă decizie controversată a încins spiritele pe final, cînd arbitrul român de linie a arătat out la un serviciu puternic al lui Nemec, deşi toată lumea a văzut mingea pe linie. "Ne-a lipsit arbitrul de linie. Nu poţi să dai afară o minge aşa de clară", a spus Stoev. Conduşi cu 12-9, constănţenii au strîns din dinţi şi au adus din nou speranţa, reuşind să egaleze, 12-12. Norocul i-a părăsit însă, iar serviciul lui Sidibe s-a transformat într-un punct norocos, după ce a luat banda fileului. Punct final, 15-12, şi voleiul românesc mai trebuie să aştepte pentru a juca din nou cu un trofeu european pe masă. Ultima oară a fost în urmă cu un deceniu, cînd Deltacons Tulcea a pierdut finala Top Teams Cup.

"Din păcate, aşa este viaţa. Cîteodată cîştigi, cîteodată pierzi. Important este că ne-am luptat pînă la ultima mingea pentru calificare. Ne-a lipsit atât de puţin să mergem în finală"
Martin Stoev

"Este foarte simplu. Nu am jucat atît de bine cît să cîştigăm. Asta s-a întîmplat! Sîntem foarte dezamăgiţi"
Andrei Jekov

"Am fost aproape de o mare performanţă. Din păcate, nu jucăm finala, dar suntem mîndri de echipa noastră"
Serhan Cadîr, directorul executiv al CVM Tomis

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!

Comentarii (3)
saramago
saramago  •  03 Martie 2014, 16:31

In cealalta semifinala, Gubernia Nizhni Novgorod a trecut cu un dublu 3-2 de puternicul team din Belchatow. Altfel spus, Pavlov a fost (un pic) mai bun decat Wlazly.

radu.de.la.faru
radu.de.la.faru  •  02 Martie 2014, 22:50

volei, handbal, tenis ( simona halep constanteanca LOCUL 7 MONDIAL ), suntem primi in EUROPA si chiar in LUME dar tot degeaba daca nu suntem si la fotbal ( FARUL CONSTANTA )

glorie
glorie  •  02 Martie 2014, 20:38

Felicitari, baieti, oricum! Nu conteaza ca ati pierdut. Eu am vazut-o pe Paris Volley pe Digi in grupa cu Asseco si muntenegrenii. A terminat pe 3, tot cu 4 victorii-2 infrangeri ca primele doua. Vreau sa spun ca polonezii de la Asseco le-au dat ambele meciuri muntenegrenilor, pentru ca a contat golaverajul la egalitate de puncte intre trei echipe si nu doua. Paris Volley a invins tur-retur pe formatia muntenegreana. Mi s-au parut foarte buni francezii, pentru mine e o surpriza ca Tomis Constanta a ajuns in setul de aur cu un adversar foarte puternic, venit tot din Liga Campionilor. In cealalalta semifinala, este deasemenea un duel interesant intre rusi si polonezi.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează