SPORTURI  »  VOLEI  »  CONFRUNTARE

Tată contra fiu » Stoian Stoev şi Martin Stoev se duelează în derbyul voleiului masculin românesc

Articol de - Publicat vineri, 14 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat joi, 13 noiembrie 2014 21:29

Derbyul Divizia A1 la volei masculin le aduce faţă în faţă azi, de la ora 18:00 (în direct la DigiSport 3), pe cele mai bune echipe din întrecerea internă, CSVM Zalău primind vizita campioanei CVM Tomis Constanţa.

Partida va oferi însă şi un duel mult aşteptat, între tehnicianul gazdelor, Stoian Stoev, şi fiul său, Martin Stoev, antrenorul grupării de pe Litoral. Cei doi sînt consideraţi unii dintre cei mai buni tehnicieni bulgari, ambii conducînd în trecut reprezentativa ţării de la sud de Dunăre, cu care au reuşit să ajungă în fazele superioare ale întrecerilor continentale şi mondiale.

Sosit în această vară în România, seniorul în vîrstă de 67 de ani se va confrunta pentru prima oară cu fiul său, după ce timp de mai multe sezoane au colaborat din postura de antrenor şi jucător.

"Cînd era copil, a crescut alături de mine, pe vremea cînd evoluam în Italia. ca jucător, a crescut tot alături de mine şi am lucrat împreună în Grecia, Italia şi Cipru. Acum este pentru prima oară cînd ne vom afla faţă în faţă ca antrenori. Va fi un duel tată-fiu, dar să nu uităm că Martin a învăţat voleiul de la mine, nu invers!", a povestit Stoian cu zîmbetul pe buze.

De partea cealaltă, fiul în vîrstă de 43 de ani are deja două titluri de campion cu CVM Tomis Constanţa şi speră să cîştige în faţa tatălui. "Este o situaţie specială, dar nu una senzaţională. Va fi un meci special, unic şi sper să învingă cel mai bun. Oricum, titlul nu se cîştigă acum, ci în primăvară", a spus Martin.

"Sperăm ca Stoev al nostru să cîştige" (Stelian Stancu, jucător CVM Tomis)

Citește și:
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Campionate
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Altele
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Campionate
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Superliga
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează