Articol de GSP - Publicat luni, 14 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 14 noiembrie 2011 14:30
Un meci de volei feminin din campionatul grec a fost întrerupt după ce huliganii au pătruns pe teren şi au început să arunce cu torţe, petarde şi bombe artizanale.
Meciul dintre Markopoulo şi Panathinaikos Atena a fost suspendat chiar în primul set, la scorul de 2-1 pentru prima echipă.
Totul a pornit de la galeria lui AEK care s-a infiltrat în sală şi a dorit să se răzbune pe ultraşi lui Panathinaikos. Au început să arunce mai întîi cu torţe şi petarde. Forţele de ordine s-au dovedit a fi neputincioase.
Huliganii au pătruns în teren chiar în momentul în care una dintre jucătoare se accidentase şi avea nevoie de îngrijiri medicale.
Jucătoarele de volei s-au speriat şi au fugit la festiare. Imediat terenul a fost invadat de huligani care au continuat să arunce cu bombe artizanale şi să lovească pe unde apucau cu bîtele.
Vezi mai jos imagini VIDEO!
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”