Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 23 aprilie 2018 18:37
CSM București s-a impus în fața celor de la Agroland Timișoara, scor 3-0, și a sărbătorit titlul de campioană României la volei feminin, câștigat în premieră.
CSM București știa că a câștigat titlul la volei acum o etapă, când a învins la Târgoviște. Luni după-amiază, într-o Sală Polivalentă foarte puțin populată, bucureștencele au bifat doar ultimul meci din ediția actuală, cu Agroland Timișoara.
A fost un simplu antrenament pentru jucătoarele antrenate de turcul Akbaș Ferhat, care mai mult și-a odihnit vedetele. "Briliantul" Jovanka Brakocevici nu a intrat nici o secundă, încurajându-și doar coechipeierele de pe margine. Bănățencele le-au dat emoții gazdelor doar în setul doi, în care au ratat trei mingi de set. La final, CSM s-a impus categoric cu 3-0 (9, 24, 16).
Loc pentru handbaliste
Festivitatea de premiere a fost una scurtă, pe repede înainte, pentru că în Polivalentă urmau să intre Neagu, Gullden, Manea, Ungureanu și celelate handbaliste de la CSM, pentru partida de campionat cu CSM Slatina!
A fost timp însă de o bucurie sinceră pentru noile campioane, puține dintre ele mai trăind în acrieră astfel de sentimente. Poze, tricouri galbene de campioane, flori și lacrimi. Unele de bucurie.
"Pentru mine, nu știu al câtelea titlu este. Am mai fost campioană în Serbia, în Turcia, în zerbaidjan și acum în România. A fost un sezon foarte bun pentru noi, m-am bucurat să joc la această echipă. Românii sunt foarte călduroși, știu să te facă să te simți bine. Sunt bucuroasă că am pus umărul la acest prim titlu din istoria CSM", a declarat sârboaica Jovanka Brakocevici, vicecampioană olimpică la Rio, care a venit la București doar în partea a doua a campionatului. Mulți specialiști din vlei spun că, fără ea, CSM nu ar fi ieșit campioană!
"E un sentiment aparte, sunt foarte fericită, e tot ce mi-am dorit anul acesta. Sincerc cred că am avut cea mai bună echipă, am jucat cel mai bun volei. Am avut încredere în noi și cred că merităm acum să ne bucurăm", a declarat și Ioana Baciu.
Susținut de conaționali
Antrenorul turc Akbaș Ferhat a avut galerie în tribune, aproape toți membrii ambasadei Turciei fiind prezenți la meci. "Sunt foarte fericit. Am muncit mult să ajungem aici, dar cred că am arătat constanță pe parcursului campionatului", a declarat turcul. Fost antrenor la Galatasaray, în cel mai puternic campionat din lume, Ferhat se pregătește acum să participe cu CSM în Liga Campionilor. "Mai avem timp până atunci, o să vedem ce echipă vom aveam, pe ce jucătoare vom conta. Acum vreau doar să ne bucurăm pentru titlu și să mă gândesc la următorul obiectiv, Cupa României", a încheait Akbaș Ferhat.
Lotul CSM București
Ioana Baciu, Jovana Brakočević, Iuna Zadorojnai, Sofija Medići, Francesca Alupei, Olivera Medići, Nicole Koolhaas, Andreea Ispas, Nikola Radosová, Noemi Signorile, Alexia Căruțașu, Tațiana Markevici, Naoko Hashimoto, Suzana Ćebići, Irina Trușkina
23 de victorii și doar 3 înfrângeri e linia de clasament a campioanei în acest sezon
75-36a fost linia seturilor câștigate și a celor pierdute de CSM București
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”