Articol de GSP - Publicat luni, 24 septembrie 2007 00:00
Vasluiul lui Dorinel Munteanu a trecut fara probleme de o echipa olteana debusolata, incoerenta si lipsita de ambitie. Agentul 007 revine in Liga I! Dupa Dinamo, care, in urma cu citeva sezoane, cistigase reputatia de echipa a pacii din cauza unei serii memorabile de esecuri, Craiova a preluat acum stafeta ce ramasese in curtea "ciinilor". Ca la jocul de whist, Universitatea pare ca joaca la zero si, spre atingerea scopului, isi calculeaza pasii cu precizie de farmacist. La Vaslui a bifat a saptea infringere consecutiva din campionat si se afunda, secunda cu secunda, in milurile ierarhiei.
Alb-albastrii n-au avut nici o sansa sub malaxorul inventat de Dorinel Munteanu. Cu o aparare de catifea, oaspetii s-au clatinat imediat dupa fluierul de start al intilnirii. Primele doua minute au adus si cele dintii ocazii ale moldovenilor, ratate insa de Temwanjera. Degringolada defensiva a "leilor" i-a invitat in continuare la gol pe galben-verzi. Dananae (10) i-a pus o pasa de manual vasluianului Frunza, care s-a complicat intr-un dribling inutil in careu, dupa care inevitabilul s-a produs: Rose a respins comic o minge la 20 de metri de poarta, iar Ljubinkovici (17) l-a invins pe Bornescu cu o "torpila" perfecta linga bara. Dresura nu s-a oprit insa aici. Dorinel a inventat imediat o centrare ideala din lovitura libera direct pe capul lui Sabou (26), care n-a avut a face decit sa impinga balonul pe spate in plasa.
Mitanul secund a curs pe acelasi scenariu, cu o replica totusi ceva mai vinjoasa a craiovenilor, insuficienta insa pentru a rupe apararea gazdelor. Din contra, tot Dorinel a mai nascut un balon pentru Ljubinkovici (81), dar sirbul a trecut pe linga "dubla".
S-au impacat
Inaintea partidei de ieri dupa-amiaza, finantatorul vasluienilor, Adrian Porumboiu, a intrat in loja rezervata Universitatii Craiova, acolo unde a discutat cu boss-ul oltenilor, Adrian Mititelu, cu care a ingropat securea razboiului. Cei doi s-au contrat destul de dur in campionatul trecut, dupa meciul terminat la egalitate, 3-3. Atunci, Mititelu a contestat indelung deciziile "centralului" Marian Salomir. ( Justin Gafiuc)
"Nu-mi explic"
Antrenorul interimar al oltenilor, Daniel Mogosanu, era foarte suparat la finalul jocului pierdut de echipa sa. "Am pregatit meciul stiind ca Vasluiul o sa joace cu pase lungi si cu mingi direct pe virfuri, dar exact la aceste faze ne-am blocat si am primit doua goluri. Nu-mi explic ce e cu echipa", a spus Mogosanu. (Justin Gafiuc)
"Sa marchez in Ghencea"
Tehnicianul vasluienilor, Dorinel Munteanu, spune ca isi doreste foarte mult sa marcheze etapa viitoare in Ghencea. "Azi am obtinut o victorie fara dubii, dar ma nemultumeste ca echipa se relaxeaza in partea secunda cind conducem. Nu este prima oara, dar sint sigur ca se va rezolva si aceasta problema. Referitor la meciul cu Steaua, sper sa am ocazia sa ajung in fata portii si sa marchez", a declarat Dorinel. (Justin Gafiuc)
"Accident"
Finantatorul oltenilor, Adrian Mititelu, a spus ca echipa sa a aratat un alt fotbal in repriza a doua si crede ca in etapele urmatoare Universitatea va iesi din subsolul clasamentului. "Daca nu aveam ghinionul cu accidentarea lui Prepelita, iar echipa juca in asezarea din partea secunda, nu pierdeam niciodata la Vaslui. Am aratat ca este un accident locul pe care il ocupa Craiova in clasament. Vom arata o alta fata", a spus Mititelu. (Justin Gafiuc)
Demisii la Craiova
Imediat dupa terminarea partidei de la Vaslui, directorul executiv Silvian Cristescu si secretarul general Ovidiu Costesin si-au dat demisia de la Universitatea Craiova. Cei doi au invocat probleme personale. (Justin Gafiuc)