Articol de GSP - Publicat duminica, 30 noiembrie 2008 00:00
Fostul antrenor al campioanei CFR Cluj, Ioan Andone, crede că Unirea Urziceni merită să fie campioană de toamnă."Urziceniul nu joacă cel mai spectaculos fotbal dar merită să fie liderul Ligii I. Punctele sînt importante nu spectacolul. Dan Petrescu face treaba bună la Urziceni", a spus Andone.
"Fălcosul" a evoluat sîmbătă, la Hunedoara, o repriză alături de foştii săi colegi de la Corvinul într-un meci old-boys. Andone crede că şi Hunedoara va putea avea din nou în viitor echipă de fotbal în Liga I şi a dat drept exemplu oraşul Urziceni.
"Corvinul are nevoie de un finanţator puternic, serios care să vrea să investească în fotbal. Nu contează cît de mare este oraşul. Urziceniul are un sfert din locuitorii Hunedoarei, dar este pe locul 1 în Liga. Se poate face performanţă şi cu investiţii mai mici decât la CFR Cluj", a mai spus Andone.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”