FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Lăcătuş: "Din cauza problemelor financiare nu putem aduce jucătorii pe care îi vrem"

Marius Lăcătuş
Marius Lăcătuş

Articol de GSP - Publicat joi, 08 ianuarie 2009 00:00

Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, a declarat, joi, agenţiei NewsIn, că în perspectiva returului se va baza pe lotul actual de jucători, mai ales că problemele financiare ale clubului nu au permis achiziţionarea unor fotbalişti de valoare care să aibă salarii ce ar fi putut să fie suportate de club.

"Din păcate, poate şi din cauza problemelor financiare şi a faptului că nu putem aduce la echipă jucători aşa cum ne dorim noi sau conducerea, mă refer la fotbalişti de valoare care să vină pe salarii nu foarte mari, care să joace până-n vară cu drept de prelungire, ne vom baza pe ce avem în curtea noastră.

Decât să luăm jucători aşa de dragul de a lua, mai bine mergem la treabă cu ce avem", a spus Marius Lăcătuş.

Întrebat care este termenul limită la care se poate realiza un transfer la Steaua, Marius Lăcătuş a spus: "De azi începând mă concentrez pe ce am la dispoziţie. Dacă va apărea vreodată ceva, vreo minune din cer, vom face transferul. Încercăm să scoatem maximum din fiecare jucător".

sursa NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini FABULOASE surprinse de GSP la Buzău! Cum vor să îndepărteze zăpada înainte de Gloria - FCSB: improvizație de râsu'‐plânsu'
Superliga

„De liga SATELOR!” » La 3 zile după PAOK - FCSB, Răzvan Lucescu a făcut din nou iureș: „Rușine! Din cauza asta vom merge la București și vom lupta!”
Europa League

CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin
Handbal

Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul

ULUITOR: A jucat în două finale de Liga Campionilor și acum va evolua pentru Adunații Copăceni! » Cum a ajuns în campionatul județean din Giurgiu

Comentarii (37)
 •  09 Ianuarie 2009, 01:58

CFr va defila .... daca arbitrii nu isi vor face datoria pt bucuresti... nu cred ca poate incurca cineva CFr .... sper sa ramana lotul actual.... si SPER CA CFR SA BATA STEAUA IN GHENCEA.

 •  08 Ianuarie 2009, 22:49

A revenit marele antrenor Lacatus la Steaua. Si in returul acesta o sa vedem acelasi sistem 4-4-2 cu doi mijlocasi defensivi la inchidere, cu Banel alergand fara rost pe dreapta, fara un mijlocas stanga de valoare si cu un singur varf impins. Si bineinteles, se va da vina pe ghinion in momentul in care echipa nu va juca nimik si nu va reusi sa inscrie. Halal antrenor !

 •  08 Ianuarie 2009, 21:14

da sigur ... nici anu trecut nu au fost bani nici acu 2 ani nici acum 3 ani ...niciodat nu sunt bani ...cfr are bani la ei sunt bani .... la becali niciodata nu sunt din 10 mil cat ia in grupele ligi + bilete ? nu se vede nimic in ce sunt investiti? ... sunt stelist infocat dar mi-e scarba de oamenii din conducere

Vezi toate comentariile (37)
Comentează