Articol de GSP - Publicat sambata, 31 ianuarie 2009 00:00
Fostul internaţional Laurenţiu Roşu consideră că cele 3 goluri marcate împotriva lui Real Madrid în sezonul 2000-2001 sînt cea mai plăcută amintire pe care o are din fotbal şi vorbeşte despre atmosfera din vestiarul Numanciei după victoria istorică împotriva celei mai titrate echipe din fotbalul mondial.
"Madridul tocmai cîştigase Liga Campionilor aşa că a fost ceva extraordinar să marchez de 3 ori împotriva lor. Toată lumea mă iubea în Soria. Mi se făceau cadouri pe stradă, nu eram să lăsat să plătesc la piaţă sau în cofetării.
Jucam de numai 4 luni în Spania, am dat 3 goluri, însă puteam să mai înscriu o dată. Ţin minte că la sfîrşitul partidei am vrut să fac schimb de tricouri cu un jucător de-al Realului, dar nimeni nu s-a arătat dispus în afară de Savio. Pentru noi, care eram o echipă mică, a fost fantastic. Ne-am bucurat alături de fani şi cred că este cea mai frumoasă amintire pe care o am din fotbal" a spus Roşu într-un interviu acordat AS înaintea partidei Numancia - Real Madrid.
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul