SPORTURI  »  BOX  »  BOX

"Îmi iau revanşa!"

Articol de - Publicat sambata, 04 iulie 2009 00:00

Fără centura de campion, obosit şi trist, Adrian Diaconu a revenit în România, împreună cu soţia şi cu cei doi copii ai săi

Adrian nu şi-a revenit încă după meciul împotriva lui Jean Pascal, cel care i-a luat titlul mondial la Montreal. "Sînt principalul vinovat pentru că am pierdut meciul, dar vă promit că la revanşă va fi altceva, o să cîştig sută la sută pentru că eu trebuie să fiu campion mondial. Au fost cîteva greşeli, pe care le regret, dar pe care trebuie să le pun la punct", a spus Diaconu despre înfrîngerea în faţa canadianului.

Vacanţă tristă
Adi, împreună cu soţia sa, Adina, dar şi cu cei doi copii, Sarrah şi Eric, vor petrece vacanţa în România, alături de familie şi prieteni. "Sînt trist că voi merge acasă unde o voi găsi doar pe mama. Din păcate, îmi doream enorm să-l strîng pe tata în braţe şi să mă încurajeze, dar viaţa e grea. Trebuie să boxez şi pentru el, pentru tatăl meu pe care-l voi iubi mereu", continuă Adrian cu ochii în lacrimi, amintindu-şi de dispariţia părintelui în urmă cu aproape un an. "O să boxez cu gîndul la toată lumea, trebuie să-mi iau revanşa pentru toţi românii care au fost alături de mine", a încheiat Diaconu.

Citește și:
Scandal în lumea mondenă cu „mâna dreaptă” a lui Vassaras » Stelian Ogică a mers peste fostul arbitru: „Mi-a recunoscut că Alexandra ori se duce cu el, ori cu mine”
Superliga

Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”

Moș Crăciun și Dan Șucu, eclipsați în Giulești! Cine a atras toate privirile la Rapid - Oțelul

Gafă sau eurogol la Rapid - Oțelul? Toată lumea și-a pus mâinile în cap la execuția lui Paul Iacob

Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”

Comentarii (5)
 •  10 Iulie 2009, 07:31
Postat de pe 04 Iulie 2009, 01:36

voi astia de la gsp de ce nu spuneti ca jean pascal asta e un ilustru necunoscut ca la categoria asta nu e in top 10.diaconu are numai avioane in cap e vai mama lui daca era valoare boxa cu Chad Dawson sau Antonio Tarver nu cu pascal . si el si bute numai meciuri aranjate pina acum si daca dau de adversari tari vai de mama lor. singurul campion pe bune a fost Doroftei mai bine zis cu bafta ca el la meciul pt titlu era considertat carne de tun a profitat si a cistigat.apoi am vazut si la el ...

dane, daca nu te pricepi la box atunci mai bine ai tacea.fa un search pe google si vezi ce spun ziaristii straini despre bute (americani, englezi etc).desi la cat de stupid iti este comentariul ma indoesc ca poti citi ceva in engleza.

 •  04 Iulie 2009, 11:08

bafta adrian, sunt milioane de romani care iti tin pumnii fara ca tu sa stii de ei. eu unul sunt mandru de tine. succes in continuare, nu te da batut

 •  04 Iulie 2009, 05:43

Hai rechinule, meciul revansa, sper sa fie tot in Montreal, vom fii alaturi de tine! Bafta!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează