FOTBAL  »  Superliga  »  GIGI SE IA DE PETRESCU, DUPĂ CE ACESTA A SOLICITAT ÎMPRUMUTUL LUI NICOLIȚĂ

Gigi Becali: "Lasă Steaua în pace!"

Articol de , - Publicat duminica, 12 iulie 2009 00:00

Becali spune că nici un fotbalisti din Ghencea nu va ajunge la Urziceni sub formă de împrumut şi îi recomandă "Bursucului" să nu mai vorbească despre Steaua

Unul dintre jucătorii care nu au reuşit să-l impresioneze pe Bergodi în meciurile de pregătire din Austria, Bănel Nicoliţă, e motiv de polemică între antrenorul campioanei şi patronul Stelei. Ieri, la finalul amicalului Urziceni - Petrolul 2-2, Dan Petrescu a dezvăluit în premieră că îl vrea pe stelist la Unirea.

"Îl vreau pe Bănel la Urziceni"
"Căutăm să ne întărim, ne-ar mai trebui 3 sau 4 jucători pînă la începutul campionatului pentru că altfel vom avea probleme mari. Nu avem bani să-i cumpărăm pe Nicoliţă sau pe Cristi Tănase, însă dacă ar veni sub formă de împrumut i-am lua imediat. Totuşi, nu cred că echipele lor sînt de acord să ne întărească pe noi. Vom vedea ce va fi", a declarat "Bursucul".

"Dan Petrescu şi toţi cei care se gîndesc să ia jucători împrumut de la noi îşi imaginează că Steaua e piaţa Matache? "
DECLARAŢIA ZILEI: Gigi Becali, patron Steaua

"A tăcut MM, acum începe el?"
Replica lui Gigi Becali nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Patronul roş-albaştrilor a comentat pentru GSP: "Acum voi credeţi tot ce zice Petrescu?! Dacă vrea să-l ia, să dea banii jos pe transfer". Apoi, Becali l-a înţepat pe antrenorul campiopanei: "Să mai lase Steaua în pace, că văd că acum a început să vorbească prea mult. A tăcut MM Stoica, acum vorbeşte el, că-i vrea pe X şi pe Y şi pe nu mai ştiu eu pe cine".

"Dan Petrescu să-şi ia gîndul de la Nicoliţă dacă nu dă 3 milioane de euro pe el. Pune banii pe masă, îl ia. Nu, la revedere şi să fie sănătos!"
Gigi Becali, patron Steaua

250 de mii de euro a plătit Steaua pentru Nicoliţă în ianuarie 2005 pentru a-l aduce în Ghencea

Pe cine a mai vrut Urziceniul
Nicoliţă nu este singurul fotbalist pe care Dan Petrescu l-a dorit în această vară din Ghencea. Primul vizat a fost Szekely, însă instalarea lui Bergodi a schimbat radical situaţia fostului jucător al Oţelului. Apoi, Ghionea şi Ochiroşii erau şi ei doriţi la Unirea, însă primul are un salariu de 180.000 de euro pe an, iar cel de-al doilea a devenit între timp titular sub comanda lui Bergodi.

3,2 milioane de euro va încasa Unirea din drepturile TV ale Ligii I în sezonul 2009-2010

5,4 milioane de euro e suma minimă pe care trupa lui Dan Petrescu o va lua de la UEFA pentru participarea în Champions League, la care se pot adăuga bonusurile pentru punctele acumulate, dar şi reţeta financiară din vînzarea biletelor la cele 3 meciuri de pe teren propriu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate

Logodnica lui Darius Olaru, mesaj scurt chiar înainte ca Gigi Becali să anunțe transferul de 5 milioane de euro: „S-a încheiat!”
Stiri extrasport
Logodnica lui Darius Olaru, mesaj scurt chiar înainte ca Gigi Becali să anunțe transferul de 5 milioane de euro: „S-a încheiat!”

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”

Comentarii (19)
aureltg
aureltg  •  12 Iulie 2009, 22:30
Postat de pe 12 Iulie 2009, 08:48

Bine bai ciobane...tu si steaua aveti dreptul sa va bagati peste alte echipe si sa spuneti că ii vreti "pe X şi pe Y şi pe nu mai ştiu eu pe cine"(frumoasa exprimare:)),dar altii nu au voie sa faca acelasi lucru. A-ti ajuns voi buricul Pamantului si nu stim noi inca?

dar tu: ai dreptul sa folosesti ilegal limba romana? prin ce esti mai bun decat cibanul, din moment ce scrieti cam la fel de bine? cum se scrie ochirosii: cu un i sau cu doi?

doru5
doru5  •  12 Iulie 2009, 22:12

ADEVARTII SUPORTERI SUNT IN TARA!!! MIHAI TARGU-MURES!!!!

 •  12 Iulie 2009, 15:40

II D-AU DREPTATE 200% LU GIGI-BANEL

Vezi toate comentariile (19)
Comentează