Articol de GSP - Publicat luni, 24 august 2009 00:00
Barcelona s-a impus ieri seară în returul Supercupei Spaniei cu 3-0 în faţa celor de la Athletic Bilbao şi şi-au asigurat primul trofeu al sezonului, după ce în tur se impusese cu scorul de 2-1.
Catalanii au început asediul pentru cele şase trofee pe care le-ar putea cîştiga, triumfînd în Supercupa Spaniei. Aceştia au cîştigat cu scorul de 3-0, graţie dublei lui Lionel Messi şi golului reuşit de tînărul Bojan. Odată cu acest succes, Barcelona a egalat Real Madrid la numărul de Supercupe cîştigate, opt.
La sfîrşitul săptămînii, elevii lui Josep Guardiola vor debuta şi în Primera Division, acasă, în faţa lui Sporting Gijon. Barcelona se mai bate în acest sezon şi pentru Cupa Regelui, Liga Campionilor, Campionatul Mondial al Cluburilor şi Supercupa Europei. La partidă au asistat peste 60.000 de spectatori.
Barcelona: Valdés - Alves, Puyol, Piqué (Pedro, min.76), Maxwell - Xavi, Touré, Keita - Messi, Ibrahimovici (Bojan, min.71), Henry (Busquets, min.75).
Athletic Club: Iraizoz - Iraola, Ustaritz, X. Etxebarria, Koikili - David López (Iturraspe, min.60), Orbaiz, Gurpegui, Gabilondo - Etxeberria (Toquero, min.56), Díaz de Cerio (Ion Vélez, min.46).