INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  IRLANDA - FRANŢA 0-1

Francezii îşi fac probleme în privinţa calificării: "Irlanda ne-a pus probleme mari!"

Articol de GSP - Publicat duminica, 15 noiembrie 2009 00:00

Selecţionerul echipei naţionale a Franţei, Raymond Domenech, a declarat după victoria cu 1-0 în faţa Irlandei, că prima reprezentativă a obţinut un rezultat bun, dar care nu este suficient pentru calificarea la Campionatul Mondial din Africa de Sud.

"Am văzut care este potenţialul Irlandei, ne-a pus probleme şi trebuie să fim atenţi. Jucătorii s-au descurcat bine pe teren, în special în repriza a doua. Trebuie să facem tot aşa şi în meciul retur, mai avem 90 de minute. Ne trebuie concentrare şi o pregătire foarte bună. Nu am obţinut nimic, se poate întâmpla orice în manşa secundă", a spus Domenech.

Selecţionerul Irlandei, Giovanni Trapattoni, a acuzat un fotbalist francez că i-a insultat pe jucătorii săi la finalul meciului de baraj disputat sâmbătă seară.

"Un jucător francez, celebru, i-a jignit la finalul partidei pe fotbaliştii mei, iar acest lucru m-a surprins, pentru că a adresat insulte irlandezilor, în general. Nu poţi să faci aşa ceva când câştigi, dar nu voi cere Federaţiei Irlandeze de Fotbal să facă plângere împotriva lui", a spus antrenorul italian.

Căpitanul naţionalei Franţei, Thierry Henry, a declarat că echipa mai are de muncit şi în retur, după care se poate bucura de calificare.

"Am câştigat cu 1-0, dar Irlanda şi-a creat ocazii, chiar dacă nu atât de periculoase. A fost un gol norocos, dar meritat, având în vedere jocul nostru din repriza secundă", a spus acesta. 

sursa: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen
Noutati auto
Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen
Svitolina și Monfils, imaginile săptămânii la Australian Open » Cum au fost surprinși pe coridor, după victoriile mari de azi: „Avem noi, ucrainencele, asta!”
Tenis

Stadion de 64 milioane de euro într-o localitate de 4.000 de locuitori! CNI a demarat licitațiile
Superliga

„S-a degradat de la an la an, mi-era milă de el” » Drama tulburătoare a lui Vasile Ardeleanu, spusă de trei dintre foștii lui coechipieri. Câți bani i-ar fi dat Lăcătuș

Singur în Emirate » Titularul de la Rapid, „uitat” în Dubai! Ce s-ar fi întâmplat la îmbarcarea spre România

Comentarii (1)
legionarul_violet
legionarul_violet  •  15 Noiembrie 2009, 14:55

ECHIPE MEDIOCRE SE CALIFICA CONJUNCTURAL LA C.M 2010. SA SE MAREASCA NUMARUL DE ECHIPE DIN EUROPA,AMERICA DE SUD. FORZA VIOLA!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează