Articol de GSP - Publicat vineri, 22 ianuarie 2010 00:00
Antonio Cassano face iar valuri. Cunoscut ca un jucător recalcitrant, căruia îi poate sări ţandăra din orice, în oricare moment, atacantul italian a intrat în conflict şi cu antrenorul său de la Sampdoria, Luigi Del Neri.
Incidentul s-ar fi petrecut la o şedinţă de pregătire. Cassano nu a avut chef să efectueze comenzile tehnicianului, acesta l-a certat, iar jucătorul s-a răstit şi s-a dus ameninţător spre el, cu braţul ridicat. A fost stopat în ultimul moment de ceilalţi fotbalişti din jur.
Conducerea clubului a negat existenţa vreunui litigiu, dar a precizat că "Antonio e acum incert, nu se ştie dacă poate fi folosit la Udine", destul ca presa locală să sugereze că ar putea fi sancţionat.