Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat vineri, 12 martie 2010 00:00
Voinescu stă într-o casă veche din nordul Bucureştiului şi se bucură să fie vizitat şi să vorbească despre fotbal. Portarul de legendă al Stelei vorbeşte şi se deplasează greu din cauza unui atac cerebral pe care l-a suferit la sfîrşitul lui 2009
"Lumea se schimbă. E suficient să mă uit pe fereastră ca să-mi dau seama de asta". E o poveste spusă de doi bătrînei din cartierul bucureştean 1 Mai. Stau într-o casă cu o plăcuţă la intrare, pe care e scris "Col. Ion Voinescu". Portarul legendar al Stelei şi al echipei naţionale şi-a păstrat gradul de colonel de Armată.
Elena, soţia lui, e cea care te întîmpină: "Iertaţi-l pe soţul meu. Mai durează doar un pic pînă apare. Se pregăteşte de aseară, de cînd aţi sunat". Femeia e elegantă şi are ceva straniu în gesturi şi în discurs, ceva din alt timp. Casa şi manierele ei studiate şi calde te fac să simţi că ai trecut în altă lume cînd ai păşit peste prag. Şemineul din colţ, copia după Gioconda de pe un perete, statuetele egiptene de pe mobile sînt în perfectă armonie cu vocea ei: "Eu sînt copilul cartierului, m-am născut aici şi doar am traversat strada după ce m-am măritat. Pînă atunci locuisem vizavi".
Portarul agil şi bătrînelul cu bretele
"E atît de linişte aici....". "Era! Aşa e mai bine spus, fiindcă s-au schimbat multe. Pe vremuri, pe strada paralelă locuia Gheorghiu Dej. Îşi făcuse şi un buncăr în curte, o ascunzătoare căptuşită cu beton armat. Au stat şi trei miniştri ai Educaţiei în zonă. Liniştea a trecut cînd au apărut oameni cu dare de mînă, care s-au apucat de demolat casele vechi şi de construit altele". "Ileana!", se aude dintr-o altă încăpere. În cîteva secunde, femeia revine alături de soţ, de Ion Voinescu. Pe o copertă a revistei fotbal, aflată pe masa din living, "Ţop" prinde o minge cu mîinile goale. Mingea e din fîşii late de piele, ale căror cusături se văd clar pe poza alb-negru. Textul laudă priza goalkeeperului din ilustraţie, "poziţia corectă a braţelor şi a picioarelor".
Voinescu din poză are mîini tinere, puternice, cu degetele lipite de balon. Bătrînelul din faţa ta se deplasează greu şi e fîstîcit de faptul că nu poate vorbi foarte clar. Se întristează dacă te miri: "Am avut un atac cerebral înainte de Sărbători, anul trecut. Nu mi-am dat seama de asta decît după ce mi-a spus-o medicul". "Nu mai putea pronunţa unele cuvinte, asta ne-a pus pe gînduri. Dar el mă păcălise că are o problemă la dantură. La control, medicul ne-a zic că a fost atac cerebral", completează nevasta. "Ţop" pare schimbat un pic şi la faţă. Doar un pic. Chiar te atenţionează zîmbind: "Alte tare nu mai am, să ştiţi, doar defectul ăsta de vorbire!". Întîrziase cîteva minute ca să îmbrace costumul. "Să nu se vadă bretelele în poze!", cere soţia. El rîde: "Ei, lasă, că Marius Tucă apărea la televizor cu bretele!".
"Căldură pentru suflet"
Discuţia revine la boală şi la regimul pe care i l-a impus accidentul cerebral. "Ţop" se mîndreşte că "toată viaţa mea am avut o dietă de sportiv, adică fără excese. Eu, dacă nu pun sare în mîncare, nici nu remarc, fiindcă m-am obişnuit aşa. De un singur lucru îmi pare rău: n-am mai băut un şpriţ demult! Aaa, mă enervează şi pastilele. N-am ştiut ce-i aia aspirină o viaţă întreagă şi acum înghit pastile cu pumnul. Dar asta e, ce să-i faci...Sînt chestii inerente la vîrsta asta". Soţia vine cu prăjituri, "baclava făcută în casă", apă minerală şi fructe, struguri şi căpşune. Boabele sînt înfipte în braţele ascuţite ale unei fructiere ciudate, ca un palmier din plastic. În şemineu e un licăr roşu. "E lemn adevărat?". "Aaa, nu! E electric! Rar îl folosim, doar aşa, pentru suflet. Căldură pentru suflet, de asta avem mai mare nevoie la vîrsta noastră, că frig în casă să ştiţi că nu e", explică doamna Voinescu.
Soţul ei prinde discuţia, ca să povestească de ce nu e niciodată frig în camere: "Am lucrat cu mîinile mele la casa asta. Veneam zilnic cînd era şantierul întins, discutam cu muncitorii, le mai dădeam cîte o mie de lei ca să folosească cele mai bune materiale. Mia de lei era importantă pe vremea aia! Bani mulţi!". "Ţop" revine la fotbal ca să arate un interviu cu Iaşin, dintr-un ziar vechi, păstrat într-un album de fotografii. Portarul URSS îl lăuda pe el. Concluzia? "Pe vremea aia exista respect, domnilor! Parcă nu se punea atîta preţ pe cîştig, pe latura financiară. Ieşeam de cîte trei ori pe săptămînă la teatru, mergeam în parc, aveam o viaţă activă, dar şi relaxată în acelaşi timp. Ne ştiam cu toţi vecinii din cartier, îi salutam cînd ieşeam pe verandă. Acum ies şi văd numai clădiri de birouri, pe cine să mai saluţi? Lucrurile se schimbă, dar nu întotdeauna în bine".
Voinescu se ridică de la masă şi te conduce în hol. E mîndru de costumul şi de pantofii pe care le poartă special pentru interviu, zîmbeşte liniştit după o discuţie de o oră şi jumătate: "Vă mulţumesc sincer că aţi venit! Mă bucur şi cînd mă mai sună tineri şi-mi zic că mă ştiu din poveştile taţilor sau ale bunicilor lor. Unii dintre ei mă salută în tramvai. La vîrsta mea, satisfacţia asta o mai am, că mă mai ţine minte lumea. E mare lucru!".
De la înţelepciunea celor 81 de ani ai săi, Ion Voinescu face o radiografie dură Ligii I: "Fotbalul în România e chin, nu pasiune!"
Creierul rămîne!
Fostul mare portar al CCA-ului îi desfiinţează pe Becali şi pe Argăseală, spune că Gheară l-a distrus pe Mutu, îl oferă exemplu pe Chivu, crede că Dragomir ar trebui să se ocupe de comerţul cu blugi şi că Dinu complică fotbalul cu filosofiile lui
Acum 3 luni a suferit un atac cerebral, însă e la curent cu toate evenimentele din fotbalul românesc. "Cum e posibil ca abia acum, după ce s-au certat Solomon cu Mititelu, să apară şi probele DNA despre ei?". Declaraţia lui e argumentul că ştie tot ce se petrece. De aici, acceptă un interviu necenzurat despre personajele din fotbalul românesc, despre Steaua, despre Becali, despre Dragomir, despre Răzvan şi Mircea Lucescu. Dar şi despre viitor. Pe care "Ţop" Voinescu îl ia pe piept cu acelaşi curaj cu care se arunca, fără mănuşi, direct în bocancii atacanţilor în urmă cu peste o jumătate de secol.
- Domnule Voinescu, să începem dialogul de la Steaua, aşa cum aţi început şi dumneavoastră în fotbalul mare.
- Foarte bine. CCA şi Steaua vor rămîne în inima mea pînă cînd nu voi mai fi.
- Dacă vorbim de Steaua trebuie să începem cu Gigi Becali.
- (Rîde)... Da, Gigi Becali.
- De ce rîdeţi?
- Domnule, Gigi Becali patron la Steaua? Hmm... hai, domnule, să fim serioşi!
- El a spus că deja iubeşte Steaua, că e pasionat, că...
- Staşi, staţi. Să nu-mi vorbiţi mie că pentru el e o pasiune. Nu, e o afacere. Doar o afacere. Totul la el se reduce la bani. N-aţi văzut că una, două, bagă mîna în buzunar şi scoate teancul de bani? (Face şi Ion Voinescu acelaşi gest, scoţîndu-şi buzunarul gol al pantalonului)... El trece totul prin intermediul banilor. Nu există performanţă, strategie, trofee. Nu. Bani, bani, bani.
- Chiar credeţi că a intrat în fotbal pentru a scoate bani?
- Cu siguranţă. Cine crede altceva, e problema lui. Normal că a venit la fotbal unde sînt bani mulţi. Păi, pe un singur jucător iei sute de mii de euro, nu mai vorbesc dacă îl vinzi pe milioane. Plus banii din Liga Campionilor. De aici a făcut bani mulţi, pentru că investiţiile au fost minime.
"Nu pot să anticipez cum va arăta viitorul Stelei. Dar vreau şi cred că el nu va mai aparţine multă vreme lui Gigi Becali"
"La Becali nu e vorba de pasiune la Steaua, ci de bani, bani, bani. A intrat în fotbal ca să se îmbogăţească. Păi, domnule, cîţi bani credeţi că poţi să scoţi doar din lapte şi brînză?"
- Ce părere vă fac oamenii din conducerea Stelei?
- Acum e Panduru. (Se strîmbă)... Pare un tip OK, dar, totuşi, Steaua are nevoie de oameni de mare calitate. Oameni capabili, cum erau cei din cadrul Armatei. Impuneau respect, disciplină, ofereau un model de conduită, de civilizaţie.
- Argăseală?
- I-am returnat abonamentul pe care a vrut să mi-l ofere pe Ghencea. I-am zis: <Nu, mulţumesc!>.
- De ce?
- Pentru că mi-a dat un abonament la tribuna I. Eu am peste 80 de ani şi nu aştept mila nimănui. Am o pensie din care trăiesc decent pentru că e pensie de fost ofiţer, nu ca a nevestei, de cîteva sute de lei. Îmi permit să-mi iau bilet la lojă, acolo unde aşteptam să-mi dea cei de la Steaua un abonament. Era vorba de un gest de respect, că doar nu cerşeam eu un abonament. Dar dacă tot oferi ceva unuia care a făcut istorie, fă un gest de conducător adevărat şi pofteşte-l în lojă. Dar ce pretenţii să ai de la unul ca el? Argăseală să stea el la tribuna I, nu să mă trimită pe mine acolo.
"Fotbalul e simplu. Nu e nici o filosofie"
- Trecem la cei care conduc echipele din România.
- Eu cred că toată această gloată de conducători, patroni, preşedinţi din fotbalul românesc vor dispărea. Mai devreme sau mai tîrziu. Uitaţi-vă la Jean Pădureanu! Acest om care a construit Cooperativa, cu blaturi, cu jocuri de interese, cu influenţe, cu tot. Unde nu putea rezolva, unde nu ştia, unde nu cunoştea, găsea intermediari, găsea persoane pe care le corupea în acel sistem în care aproape toţi au fost introduşi.
- Dumitru Dragomir?
- Ne vorbeşte despre cum a făcut el bani mulţi. Vindea blugi, aducea aparate video şi vindea săpunuri sau ce mai vinde el. Atunci să se ducă, domnule, să facă tot comerţ, să se ocupe în continuare de vînzări şi cumpărări, ce caută el la fotbal?! Pe deasupra să mai fie şi preşedintele Ligii? Cum ar putea el să ne înveţe şi să-i înveţe pe oameni fotbal dacă el ştie atît de bine cum e cu comerţul.
"Penescu părea şi el unul p-acolo, dar aţi văzut ce influenţă malefică avea în structurile importante. Păi, dacă îi luăm pe toţi conducătorii ăştia şi îi scuturăm, la fiecare găsim cîte ceva în neregulă"
- Cornel Dinu vă place?
- A fost un jucător bun, nu contest. Bun, foarte bun, dar el aduce prea multă filosofie într-un sport în care nu există aşa ceva. Să-i spuneţi domnului Dinu că fotbalul este foarte simplu, nu trebuie complicat cu explicaţiile lui filosofice.
- Chiar nu vă place nimeni?
- Îmi place Chivu. Îmi place seriozitatea lui, maturitatea lui, modul lui de a fi fotbalist şi om.
- Şi Mutu?
- Mutu? (Dă din mînă a lehamite) Cum e posibil, măi băieţi, să iei lîngă tine un personaj ca Gheară? Ce caută, măi băieţi, unul ca Gheară lîngă Mutu? A pus mîna pe el luîndu-i un iaht şi gata, l-a dat pe spate. Ce i-o fi trebuit lui Mutu iaht nu pot să-mi dau seama! Anturajul lui Mutu cu acest Gheară prin preajmă l-a stricat.
"Petschovski, Dobrin beau şi ei"
- Nu existau fotbalişti din aceştia capricioşi şi pe vremea dumneavoastră, cu o viaţă extrasportivă nu foarte bună?
- Existau. Mai mergeau să petreacă, să mai bea un pahar. Ozon, Petchovschi, Dobrin, ăştia erau mari domnule, chiar dacă le mai plăcea şi şpriţul. Eu, unul, n-am umblat cu femei, sînt căsătorit de 55 de ani, dar îmi aduc aminte, de exemplu, de Best, englezul Best. Păi, despre el au apărut poveşti asemănătoare, dar la finalul carierei, după ce le făcuse deja.
- De ce credeţi că Mircea Lucescu nu a vrut să preia naţionala României?
- Pentru că nu i se ofereau banii necesari. De fapt, banii cu care a fost obişnuit în ultimii ani ai carierei lui în Turcia şi Ucraina. Banii ăştia. (Face un gest de lehamite)... Să ştiţi că eu n-am pus mereu pe primul plan banii. La mine contau şi trofeele, şi gloria sportivă. Mereu am trăit cu un gînd, atît timp cît am fost activ: că dacă nu ajung să fiu şi la echipa naţională, atunci înseamnă că nu am făcut mare lucru. Şi acum cred la fel, că trebuie să fii jucător de naţională ca să fii declarat fotbalist bun.
"Răzvan Lucescu nu ajungea niciodată la echipa naţională dacă nu era cine e. De fapt, dacă nu ar fi fost fiul lui Mircea Lucescu"
- De unde vă luaţi informaţiile despre fotbalul românesc?
- În general, de la televizor. Totuşi, televizorul mă dezamăgeşte din ce în ce mai mult. Nu prea mai am la ce să mă uit. Meciurile nu le mai văd, că acum banul face legea şi au pus partidele pe o altă firmă de cablu, iar eu nu o am. Nu ştiu de ce n-a intervenit statul, Ministerul Sportului să facă ceva pentru că meciurile să le vadă tot omul. În lipsa lor, noua pasiune e să mă uit la baschetul american. Este ceva dincolo de sport ce e acolo.
- În ce sens?
- În baschetul american văd plăcerea şi pasiunea adevărată pentru sport. Modul în care joacă acei băieţi mă face să cred că americanii ştiu ce înseamnă noţiunea de întrecere sportivă, de plăcere, de sport în adevăratul sens al cuvîntului. Domnilor, voi aţi văzut cum rîd, cum se bucură, cum se îmbrăţişează? Mă uit apoi la fotbalul de la noi şi văd o chinuială, o ceva ce trebuie făcut din obligaţie, nu din pasiune, nu din plăcere. Nu mai văd plăcere, văd doar chin.
"Hagi a fost mare. În felul lui, pentru că nu poţi compara ce făcea Hagi cu ce făcea Gerd Muller, de exemplu. Hagi acum e împlinit, are de toate, îl văd după cum zîmbeşte, tocmai de aceea nu e disperat să lucreze în fotbalul românesc"
Ion Voinescu
- Ce părere aveţi despre portarii de azi ai Stelei?
- Zapata este un portar bun, dar care după ce a venit în România nu numai că nu a mai evoluat, dar nici măcar parcă nu şi-a menţinut nivelul arătat. Eu cred că e vorba despre lipsa antrenamentelor specifice. Nu e posibil ce fac azi antrenorii cu portarii. Păi, de exemplu, Zapata trebuie pus să exerseze încontinuu ieşirea pe centrări. Eu l-am văzut de prima dată că nu iese. Bun, ce fac ca antrenor? Îl determin la antrenamete să-şi alunge frica de a ieşi pe mingi, nu-i trag şuturi la poartă, antrenamentul specific al multor antrenori cu portarii din România.
- Credeţi că aici e problema portarilor români, că cei care îi antrenează nu sînt bine pregătiţi?
- Am auzit, am văzut şi ştiu că unii fac nişte exerciţii la şedinţele de pregătire cu portarii, pe care respectivii portari nu le întîlnesc poate decît o singură dată pe an. Vă dau şi un exemplu. Vasile Iordache a făcut o dată o ruptură pentru că la un antrenament era pus să fugă după o minge, apoi i se arunca balonul mult peste el şi trebuia să se întoarcă brusc şi să o ia la fugă să-l prindă. Mă uitam şi căutam o fază asemănătoare într-un joc, dar nu mi-am adus aminte, iar el trebuia să îndure asta aproape în fiecare zi!
"Lobonţ îmi place, Vasile Iordache mi-a plăcut şi cam atît. Nu mai avem mari portari pentru că nu mai are cine să-i descopere. Cine să-i mai înveţe azi pe portari că o minge venită dintr-un şut puternic, de exemplu, nu o opreşti doar punînd palmele în faţă, ci îţi trebuie o tehnică a corpului specifică?"
Ion "Ţop" Voinescu
- pe 18 aprilie va împlini 81 de ani, fiind născut în 1929, la Valea Dragului (Giurgiu)
- la 10 ani s-a legitimat la Olimpia Bucureşti, unde prima oară a evoluat ca mijlocaş
- a trecut pe la mai multe echipe, după care a ajuns la CCA, echipă pentru care a jucat între 1947 şi 1963.
- la CCA şi, ulterior Steaua, a cucerit 11 trofee: 6 titluri şi 5 cupe
- a bifat 22 de selecţii pentru echipa naţională, pentru care a evoluat la Jocurile Olimpice din 1952, de la Helsinki
- a fost primul sportiv al ţării decorat cu "Ordinul Muncii" în anul 1951
- pînă la pensionare a rămas antrenor în cadrul grupelor de copii şi juniori de la Steaua
"Cu cine să mai păstrez legătura dintre colegii mei, că toţi au murit?! Din păcate, trăim într-o ţară în care eşti apreciat atunci cînd nu mai eşti"
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”