Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 29 martie 2010 00:00 / Actualizat luni, 07 februarie 2011 16:05
Campioana României, HCM Constanţa, s-a bătut de la egal la egal cu fosta echipă a lui Marian Cozma pînă în minutul 54
Meciul de ieri, de la Buzău, turul optimilor de finală, a fost exact aşa cum l-au prevăzut jucătorii ambelor formaţii: o încleştare aprigă, bărbătească, un pic dură pe alocuri, sportivă însă, vegheată de bannerele cu Marian Cozma. Un meci demn de această fază a Ligii Campionilor, acolo unde nici o echipă românească nu se mai aflase pînă acum. Oaspeţii unguri, cîştigători ai grupei B, au început mai decis, cu două goluri ale fraţilor Ivancsik, Gergo şi Tamas. HCM a revenit şi a egalat. Acesta a fost, pînă în minutul 17, scenariul primei reprize: Veszprem avînd un gol-două în faţă, Constanţa izbutind mereu să echilibreze. Nu şi să preia conducerea însă.
Apărările au funcţionat bine în prima parte, motiv pentru care s-au înscris puţine goluri. Duetul din centrul defensivei lui MKB, format din rusul Luşnikov şi sîrbul Lapcevici, a închis multe culoare pentru interii români, dar şi HCM a avut un 6-0 agresiv, cu ieşiri pe omul aflat la minge. Pe finalul reprizei, maghiarii s-au desprins la 3 goluri, 12-9, acesta fiind şi scorul celor 30 de minute.
Repriza eliminărilor
Jumătatea secundă a avut aproape acceaşi desfăşurare, HCM venind tot timpul din urmă şi egalînd. Au început însă să apară tot mai des eliminările în tabăra constănţeană, HCM evoluînd aproape întreaga repriză a doua în cinci jucători de cîmp, uneori şi în patru. N-a lipsit spectacolul, cu Buricea apărînd vitejeşte o aruncare pe colţul scurt a extremei Gergo Ivancsik sau cu Toma înscriind cu efect cînd HCM era în dublă inferioritate.
Finalul i-a trădat însă pe campionii României. În minutul 54 încă erau la doar două goluri în spatele celor de la Veszprem, dar ultimele secvenţe au consemnat trei reuşite ale oaspeţilor şi doar una a gazdelor. Scor final: 23-27 şi un retur, pe 3 aprilie, în Ungaria, în care speranţele de calificare în "sferturi" pîlpîie slab.
HCM CONSTANŢA 23 (9)
Toma 9, Csepreghi 4, Băiceanu 2, Sabou 2, Buricea 2, Schuch 1, Sadoveac 1, Adzici 1, Mureşan 1. Antrenor: Zoran Kurtes
MKB VESZPREM 27 (12)
G. Ivancsik 4, Gulyas 4, Terzici 4, Sulici 4, Eklemovic 3, Sesum 2, Perez 2, Korazija 2, Vilovski 1, T. Ivancsik 1. Antrenor: Lajos Mocsai
Buricea acuză arbitrajul
George Buricea era foarte nervos la finalul meciului cu MKB Veszprem. "Pe final, cei doi arbitri nemţi ne-au făcut praf. Au fost trei faze consecutive, două la Scuch şi una la Băiceanu, în care trebuiau să ne acorde şapte metri şi două minute eliminare. Au închis ochii. Constanţa era în acel moment pe val, reveniserăm şi eram peste ei", a declarat George. Extrema stînga a marcat ieri de două ori, dar faza meciului a făcut-o în minutul 45, cînd l-a schimbat pe Popescu în poartă şi a apărat aruncarea de pe extremă a lui Gergo Ivancsik. "Păcat, s-ar fi putut mai mult. Veszprem nu este peste Montpellier sau Cehovskie Medvedi, numai că joacă dur în apărare şi sînt lăsaţi de arbitri", a încheiat Buricea.
"Un ochi plînge şi unul rîde!"
Petre Cozma (foto) a avut mari emoţii la meciul de aseară. Cînd 3.000 de oameni scandau numele fiului său, la începutul partidei, ochii lui s-au umezit. "Atmosfera a fost extraordinară, aşa cum ar trebui să fie la fiecare partidă. Un meci în care s-a jucat foarte tare, fără menajamente. La final jucătorii şi-au strîns mîna şi s-au pupat. Acesta e handbalul pe care-l juca şi fiul meu", a spus Petre Cozma. "Un ochi plînge şi unul rîde. Oricine ar fi bătut, eu eram însă mulţumit. Ştiu că toţi băieţii au jucat cu gîndul la Marian, că el de acolo, de undeva de sus, i-a privit şi le-a mulţumit", conchis Petre Cozma.
"Îi dedicăm victoria lui Marian!"
Zarko Sesum, sîrbul care a sărit pe 8 februarie 2009 în apărarea lui Marian Cozma, fiind lovit cu un scaun în cap şi cu pumnii, nu l-a uitat pe prietenul său
- Zarko, cum ai trăit acest meci în Romania?
- A fost foarte greu. Am avut mari emoţii. Cînd am văzut sala plină, pe toţi strigînd <Marian Cozma> şi îmbrăcaţi în tricourile cu chipul său, mi s-au muiat genunchii.
- Aţi jucat cu gîndul la el?
- Sigur că da. Lui îi dedicăm succesul şi vrem să facem un rezultat mare în Liga Campionilor tot pentru el. A fost un coleg adevărat şi eu, unul, nu-l voi uita niciodată.
- Cum a fost meciul? Calificarea e acontată?
- Partida a fost foarte grea. Ne aşteptam la asta, Constanţa a cîştigat cu Montpellier şi joacă un handbal frumos. Ne-am fi mulţumit şi cu o victorie la un gol, dar acum e şi mai bine. Nu ne considerăm calificaţi. Sîntem favoriţi, dar mai e un meci.
- Tatăl lui Marian a fost alături de voi şi s-a bucurat pentru succesul vostru.
- Îl admir pe acest om. Nu ştiu de unde are atîta putere. Este un exemplu pentru felul cum ar trebui să se poarte toţi semenii noştri. I-am spus că e bine venit întotdeauna la Veszprem şi are locul lui în sufletele noastre.
De la Buzău l-au luat!
Este a treia oară cînd MKB Veszprem joacă în Romania, după ce s-a aflat aici cel mai recent în 2008, pentru "optimile" Cupei Cupelor cu Steaua. În sezonul 2005-2006, Veszprem a întîlnit-o în faza grupelor pe campioana de atunci, Dinamo Bucureşti. În acele meciuri, în special în returul jucat la Buzău, ungurii l-au remarcat pe Marian Cozma, pivotul lui Dinamo şi al "naţionalei" României. În sezonul următor, acesta a ajuns la Veszprem, devenind cel mai bine plătit jucător român, cu un contract de 100.000 de euro. "Aşa a fost să fie soarta. Nu regret niciodată că Marian, copilul meu, a ajuns în Ungaria. La Veszprem a cunoscut consacrarea şi aţi văzut cît e de iubit încă acolo", a declarat Petre Cozma, tatăl lui Marian.
10 victorii şi o singură înfrîngere are MKB Veszprem în actuala ediţie a Ligii Campionilor. Obiectivul formaţiei maghiare este ajungerea în semifinale
4 aruncări de la 7 metri a ratat HCM Constanţa în meciul de aseară: două prin Toma şi cîte una prin Sabou şi Sadoveac. Veszprem le-a transformat pe toate patru ale sale
"Ne-am fi dorit să dedicăm noi victoria în memoria lui Marian. Am făcut însă prea multe greşeli şi pe final acestea ne-au costat"
Laurenţiu Toma, extremă dreapta HCM
"Anul trecut, de ziua mea, am pierdut cu Valladolid. Acum am pierdut cu Veszprem. Din păcate, nu am avut parte de o anivesare fericită"
Alexandru Csepreghi, inter stînga HCM

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”