SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA DAVIS

Partida România-Ucraina se va desfăşura la Arenele BNR

hanescu
hanescu

Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 aprilie 2010 00:00

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ruxandra Dragomir, a declarat că partida de Cupa Davis dintre România şi Ucraina, din turul doi al Zonei Euro-Africane, se va disputa la Arenele BNR din Bucureşti.


"Meciul împotriva Ucrainei va avea loc la Arenele BNR. Totul este foarte bine stabilit şi foarte bine organizat. Am ales acest loc pentru disputarea meciurilor din Cupa Davis deoarece este foarte apreciat de jucătorii noştri şi suntem încrezători că vor avea o evoluţie bună", a spus Ruxandra Dragomir, citat de mediafax.


Preşedintele FRT a adăugat că din echipa României vor face parte Victor Hănescu şi Victor Crivoi: "În ceea ce priveşte echipa, cu siguranţă vor juca Victor Hănescu şi Victor Crivoi, probabil că va fi şi Horia Tecău, pentru că este cel mai bun jucător de dublu al nostru. Oricum, echipa va fi stabilită de Andrei Pavel, în funcţie de forma de moment a jucătorilor. El are ultimul cuvînt în formarea echipei".

Ruxandra Dragomir consideră că echipa României este favorită în confruntarea cu Ucraina. "Cred că pornim cu prima şansă, chiar dacă va fi un meci dificil. Vom juca acasă, iar băieţilor le place foarte mult să joace la Arenele BNR. Este foarte important ca jucătorii noştri să fie sănătoşi, iar la ora meciului să fie în formă maximă. Noi vom face toate eforturile pentru a le oferi cele mai bune condiţii", a precizat Dragomir.

România va întîlni Ucraina în turul doi al Grupei I a Zonei Euro-Africane din Cupa Davis în perioada 7-9 mai. În cazul unei victorii, România va juca, în septembrie, în barajul pentru promovarea în Grupa Mondială.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!
Tenis
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Stranieri
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
 •  08 Aprilie 2010, 14:03

la ce echipa au ucrainienii cred ca or sa ne bata de ne suna apa in cap!

 •  07 Aprilie 2010, 19:28

sincer nu de conditii avem nevoie ci de altceva,sa nu mai zic ca la CNT e haos.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează