INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  AFRICA DE SUD - URUGUAY 0-3

Uruguay a desfiinţat pe Africa de Sud şi e cu un pas în optimi » Asul Forlan

Articol de GSP - Publicat joi, 17 iunie 2010 00:00

Folosit ceva mai retras, atacantul lui Atletico a dat sentinţa cu două execuţii sub bara transversală, ultima din penalty. Vezi rezumatul partidei Africa de Sud - Uruguay 0-3! (video)

Oscar Washington Tabarez s-a ţinut de cuvînt. Nemulţumit de sărăcia ofensivă din startul cu Franţa, tehnicianul uruguayan a forţat în faţă, punîndu-l pe Cavani lîngă Luis Suarez şi Diego Forlan. Ultimul însă ceva mai retras, pentru a participa mai mult la joc şi a canaliza, astfel, atacul.

Reaşezat, golgeterul lui Atletico s-a putut exprima mai bine. Şi cu folos. Fiindcă, într-o perioadă cînd fiecare echipă se chinuia să ajungă în zona careului advers, el a marcat neaşteptat. Fără să stea pe gînduri, a tras din 25 de metri, iar mingea a luat înălţime din spatele lui Mokoena suficient cît să-l depăşească pe Khune şi să intre în plasă ştergînd "transversala". Era al 6-lea şut al uruguayenilor la poarta sud-africană.

Gazdele întrecerii au încercat să îndrepte lucrurile. Lipsa lor de viteză le-a permis însă celeştilor, mai versaţi, să blocheze liniştiţi fiecare tentativă. Primele emoţii, şi firave, au apărut abia în minutul 40, "cap" lîngă Mphela.

Prima "dublă"
Muştruluiala servită de Parreira la vestiare i-a mai trezit pe Bafana Bafana. O dinamică în creştere, curaj în plus, automat mingi mai multe ajunse în careul oaspeţilor. Aceştia, bine înfipţi în gazon, nu s-au pierdut cu firea. Au cedat vizibil teren, încercînd să surprindă pe contre, capitol în care Cavani a fost de trei ori superficial.

Sterilitatea ofensivei sud-africane a devenit cronică o dată cu trecerea timpului. Chinurile zadarnice le-a curmat Khune. Portarul sud-african l-a faultat pe Luis Suarez, iar Forlan nu a ratat ocazia de a semna prima "dublă" la acest Mondial. Fost la CFR, Alvaro Pereira a dat sentinţa (3-0) în prelungiri, consfinţind o victorie cît o calificare în "optimi". În schimb, Africa de Sud are toate şansele să devină prima gazdă de CM care nu poate depăşi grupele.

Suspendat cu Franţa
Africa de Sud nu se va putea baza pe serviciile lui Dikgacoi în ultimul meci al grupei, cu Franţa. Mijlocaşul lui Fulham a fost avertizat aseară şi cum acesta mai primise un "galben" şi în meciul cu Mexic, el va fi suspendat automat pentru partida cu trupa lui Domenech.

Penalty corect
În minutul 78, Uruguayul a beneficiat de o lovitură de pedeapsă după un fault în careu al portarului sud-african Khune asupra lui Luis Suarez. Khune a fost eliminat corect de "centralul" Busacca, deoarece l-a faultat în postură de ultim apărător pe vîrful lui Ajax. Fotbaliştii lui Parreira au solicitat ofsaid la poziţia în care se afla atacantul uruguayan în momentul şutului, însă reluările TV au demonstrat că asistentul a lăsat corect jocul să continue.   

Le-a dat drumul acasă!
Nu este glumă. După egalul cu Mexicul (1-1), din meciul de deschidere, sud-africanii au beneficiat de o scurtă vacanţă. "Presiunea e mare pentru noi, ca ţară gazdă. I-am văzut pe băieţi tensionaţi şi-am hotărît să le dau drumul acasă. Era absolut necesar să se relaxeze în compania celor dragi înaintea meciului cu Uruguay", a confirmat selecţionerul Carlos Alberto Parreira (foto), altfel cunoscut pentru disciplina cerută jucătorilor săi.

Li s-a promis Coca Cola
Lanţul sud-african "Nando", cu specific fast-food, le-a făcut o promisiune neaşteptată uruguayenilor. "Vă dăm cîte o Coca gratis dacă pierdeţi partida cu Africa de Sud. Este vorba de Cola, nu de altceva, fiindcă noi servim întreaga familie", aşa a sunat oferta "Nando". Aceeaşi reţea, cunoscută pentru mîncarea de proastă calitate, făgăduise mexicanilor cîte un pui degeaba dacă pierdeau, vineri, cu Bafana Bafana, explicîndu-se: "Trebuie să vă prezentaţi doar cu paşaportul. Dacă nu-l aveţi, oricum puteţi face rost repede de unul". Afacerea a picat atunci, deoarece "deschiderea" Mondialului s-a terminat 1-1.

Primul meci fără vuvuzele
Postul de televiziune francez Canal Plus a găsit soluţia de a transmite meciurile de la CM fără zgomotul produs de celebrele vuvuzele. Premieră a fost aseară la întîlnirea dintre Africa de Sud şi Uruguay. Canal Plus a folosit un procedeu tehnic prin care a putut şterge anumite frecvenţe sonore, însă fără a schimba în vreun fel ambianţa generală de pe stadion. Televiziunile din Franţa care transmit meciuri din Africa de Sud au primit numeroase mesaje din partea telespectatorilor deranjaţi de zgomotul creat de vuvuzele.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga 2, runda #15 » Scor șocant la debutul lui Claudiu Niculescu + Ovidiu Burcă, egalat în prelungiri. Acum e Corvinul - Csikszereda. Toate rezultatele + clasamentul
Liga 2
Liga 2, runda #15 » Scor șocant la debutul lui Claudiu Niculescu + Ovidiu Burcă, egalat în prelungiri. Acum e Corvinul - Csikszereda. Toate rezultatele + clasamentul
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Superliga
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Reacția fostului internațional când a văzut pozele la limită cu fiica lui: „Îi spun mereu: «Ține minte că tatăl tău e cunoscut»”
Stiri extrasport
Reacția fostului internațional când a văzut pozele la limită cu fiica lui: „Îi spun mereu: «Ține minte că tatăl tău e cunoscut»”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (3)
heheh.e
heheh.e  •  17 Iunie 2010, 09:37

..cica:"Primul meci fără vuvuzele",dar ni s-a bagat pe gat o alta "vuvuzea",comentariul lui Sandoi ,asta de simandicos si sclifosit ce este,parca vorbeste cu "rahat" in gura,asa cum antreneaza asa si vorbeste .Nu inteleg unde ii gaseste tv.Evident am oprit sonorul ca era si cu vuvuzele si cu vuvuzeaua asta.

pariulblogingro
pariulblogingro  •  17 Iunie 2010, 09:26

://pariul.bloging.ro/ ai nevoie de un sfat pentru a face bani usor aici e locul ://pariul.bloging.ro/ in fiecare zi pariul castigator ://pariul.bloging.ro/

marius0208
marius0208  •  17 Iunie 2010, 07:19

Si ce-are, ba, una cu alta? Daca Pereira a dat un gol la Mondiale, inseamna ca CFR nu face blaturi? I-auzi la el , logicianul lui peshte, ce se ratoieste!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează