Articol de Roxana Fleşeru - Publicat vineri, 25 iunie 2010 00:00
Alexandra Dulgheru îşi construieşte un parcurs deosebit la Wimbledon, în timp ce Raluca Olaru, Edina Gallovits şi Monica Niculescu au părăsit turneul
"Piti s-a calificat în turul al treilea după ce a trecut de Romina Oprandi cu 6-2, 6-0.
Alexandra Dulgheru experimentează pentru prima oară senzaţiile verzi-violete de la All England Club. La 21 de ani, românca se află la întîiul Wimbledon şi, la fel ca la Roland Garros, a ajuns în turul al treilea. O performanţă care vine să confirme anul bun pe care-l traversează. Deşi are altă culoare, alt miros şi alt gust decît zgura, se pare că iarba i se asortează Alexandrei.
Ieri, jucătoarea din România s-a grăbit şi în 47 de minute a reuşit să o învingă pe Romina Oprandi cu 6-2, 6-0, într-un meci pe care l-a dominat la toate capitolele. Deocamdată, Dulgheru gustă din plin din bolul cu frişcă şi căpşuni de la Wimbledon. În turul următor, ea ar fi putut să o întîlnească pe Edina Gallovits, dacă aceasta din urmă ar fi trecut de Kaia Kanepi.
Dar cum s-a întîmplat exact pe dos, Edina cedînd cu 4-6, 5-7, Alexandra va lupta pentru un loc în optimi cu estonianca. Cele două nu s-au mai întîlnit pînă acum în circuitul feminin. Deşi nu este favorită, Kanepi a reuşit să o elimine în primul tur pe finalista din acest an de la Roland Garros, Samantha Stosur.
Raluca s-a luptat
Dacă Alexandra a evoluat pe terenul opt, Raluca Olaru s-a bucurat de o programare mai favorabilă. Adversara sa a fost una de calibru, cîştigătoarea de la Wimbledon din 2004 Maria Şarapova. Fără replică în primul set, 1-6, Raluca a reuşit totuşi să se agaţe un pic de meci, cîştigînd de două ori pe serviciul rusoaicei în cel de-al doilea, 4-6.
Pe de-acum vestitul teren 18, acolo unde Isner şi Mahut au făcut istorie, Monica Niculescu a întîlnit-o pe Flavia Pennetta, chiar înainte ca marele meci să se reia. Deşi a reuşit s-o învingă în primul tur pe Gisela Dulko, Niculescu nu i-a putut face faţă favoritei zece a turneului. A pierdut cu 1-6, 1-6. Monica nu pleacă de la Londra, ea avînd treabă pe tablourile de dublu şi dublu mixt. După ziua de ieri, România a rămas cu o singură reprezentantă pe tabloul feminin. Victor Hănescu, singurul român de pe tabloul masculin, va juca azi în turul al treilea cu Daniel Brands din Germania.