Articol de GSP - Publicat luni, 19 iulie 2010 00:00
Preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, consideră că unii conducători de club ar trebui să părăsească fotbalul românesc şi îi compară pe feroviari cu marea echipă a Stelei din 1986, cîştigătoare a Cupei Campionilor Europeni.
"Mai trebuie să iasă câţiva oameni din fotbal ca să se schimbe mentalitatea. Sper ca Dumitru Dragomir să aplice acea lege legată de declaraţiile oamenilor din fotbal. Alţii trebuie să ia modelul CFR.
Sînt mulţumit de toată echipa. Au atitudine şi spirit de luptători. Mentalitatea noastră cred că se aseamănă cu cea a steliştilor în 1986. Ştim să jucăm ca o campioană", a spus Mureşan, citat de Mediafax.