FOTBAL  »  Superliga  »  FC VASLUI - STEAUA 0-3

Galacticul cere lucruri trăsnite » Porumboiu i-a importat linte lui Lopez Caro şi i-a pus număr special la maşină

Articol de - Publicat marti, 24 august 2010 00:00

Fostul antrenor al Realului l-a pus pe patron să importe linte pentru jucători, a vrut număr personalizat la maşină şi dă cîte două zile de pauză fotbaliştilor. După 0-3 cu Steaua, pretenţiile numeroase ale lui Caro atîrnă greu în relaţia cu Porumboiu.

Învins fără drept de replică în faţa Stelei, 0-3, şi căzut pe locul 12 al clasamentului, cu numai 5 puncte în 5 etape, Vasluiul lui Lopez Caro a devenit marea deziluzie a startului de campionat. Situaţia l-a iritat teribil pe Porumboiu, cu atît mai mult cu cît, de la aducerea spaniolului în Moldova, fostului tehnician al Realului i s-au acceptat, rînd pe rînd, absolut toate solicitările, profesionale sau private, oricît de hilare, haioase sau costisitoare au fost ele.

Importă linte!
Caro a ţinut să schimbe radical hrana jucătorilor. Şi, la sfatul fiului său, adus ca nutriţionist la Vaslui, a cerut să se introducă în meniu inclusiv linte, o leguminoasă asemănătoare cu fasolea. E un aliment bogat în proteine şi minerale, dar sărac în grăsimi, considerat foarte bun pentru sportivi: 100 g de linte gătită conţine acelaşi număr de proteine ca 134 g de carne de vită. 

Porumboiu s-a conformat şi a cheltuit zeci de mii de euro pentru a importa cantităţi mari de linte! La fel a procedat cu sucurile de morcovi şi cele din fructe de mare, pe durata cantonamentului din Olanda!

Bucătarii sînt bulversaţi
La hotelul "Racova", Porumboiu asigură zilnic jucătorilor şi staffului trei mese gratuite, lucru singular la nivelul Ligii I. Schimbările permanente de meniu şi solicitările de mîncăruri speciale din partea lui Caro i-au bulversat pînă şi pe bucătari, care au început deja să se plîngă de pretenţiile numeroase ale antrenorului.

Mai mult, oamenii mai vechi din jurul echipei s-au mirat cînd, la micul dejun, au văzut că nu există, de obicei, un meniu comun pentru fotbalişti. Fiecare serveşte după propriul gust!

Maşină cu număr personalizat
Spaniolul i-a cerut lui Porumboiu să-i personalizeze numărul de înmatriculare de la maşină, un Mercedes S 600. Iar solicitarea i-a fost respectată: Caro umblă cu limuzina VS 10 JRC!           

Fostul arbitru internaţional a mai avut aici de trecut un hop la începutul colaborării cu "galacticul". Iniţial, îi oferise un jeep Grand Cherokee, pe care Caro însă l-a refuzat, preferînd automobilul cu care circulă în prezent.

Deplasări mai costisitoare
De cînd a venit Caro, un meci în deplasare al Vasluiului îl costă pe Porumboiu cu pînă la 30% mai mult decît se întîmpla înainte. Asta fiindcă spaniolul preferă să ia în delegaţie chiar şi 22-23 de jucători, deşi pe foaie poate include doar 18. Explicaţia ar fi aceea că doreşte să se pună la adăpost de eventuale accidentări sau stări de indisponibilitate medicală de ultimă oră.

Se adaugă, de asemenea, stafful lui Caro, compus din 5 persoane: secunzi, antrenor cu portarii, preparator fizic, nutriţionist. Ultimul e fiul său!

Trei zile de antrenament, două de pauză
Jucătorii au fost daţi peste cap la un moment dat şi de programarea antrenamentelor lui Caro. Sînt săptămîni în care, după trei zile cu şedinţe de pregătire, urmează două de pauză completă! O strategie care, bănuiesc şefii Vasluiului, i-a făcut pe fotbalişti să nu mai aibă continuitate în acumulări şi să nu mai înţeleagă nimic din munca alături de Caro.

Favoritisme pentru jucătorii lui
Stilul de lucru al spaniolului şi opţiunile la titularizare ar fi altă temă care nemulţumeşte conducerea. Caro e suspectat că îi preferă în primul "11" pe jucătorii aduşi de el, cărora le-ar fi garantat că, pe lîngă salarii, îşi vor primi şi bonusurile legate de numărul de prezenţe pe gazon. De aici şi tendinţa de a-i folosi meci de meci, chiar dacă aportul lor nu e strălucit. Şi, ca urmare, tensiuni produse faţă de ceilalţi oameni din lot.

Principalul vizat ar fi Rivas, 31 de ani, cu care ibericul insistă în formula de start, deşi fundaşul a greşit în repetate rînduri. Inclusiv la golul de 0-1 cu Steaua.

Ofertă: 200.000 de euro pentru reziliere!
Lui Porumboiu îi e dificil acum să ia o decizie radicală împotriva lui Caro fiindcă spaniolul are o clauză de reziliere a contractului în valoare de un milion de euro! Patronul Vasluiului încearcă însă deja să discute cu antrenorul o renegociere a acestei prevederi, considerată exagerată după startul şchiop de campionat. Mai mult, Porumboiu ar fi dispus să-i ofere 200.000 de euro lui Caro pentru a rupe înţelegerea.

"Orice antrenor are nevoie de timp. E mult prea devreme să plece"
Daniel Pancu, atacant FC Vaslui

500.000 de euro este salariul stagional al lui Lopez Caro la Vaslui: cel mai mare din Liga I

"La Vaslui e o nepotrivire între echipă şi antrenor. Probabil Lopez Caro e bun, dar nu se potriveşte cu locul unde lucrează. Această infuzie de străini nu poate duce la ceva bun"
Mircea Rădulescu, şeful Şcolii de Antrenori

"Nu sînt îngrijorat. Începuturile nu sînt concludente. Campionatul e o cursă de anduranţă, nu una de o sută de metri. Am răbdare cu Caro, nu va fi demis indiferent de seria de rezultate. Nu ai cum demite un antrenor după cinci, şase luni"
Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui după prima etapă, 0-2 la Rapid

"Am suferit cea mai mare umilinţă cu Steaua. Sînt supărat pe toată lumea, chiar şi pe iarba de pe stadion. Avem antrenor galactic şi jucători lunatici. Caro are contract pe trei ani şi atît trebuie să stea la Vaslui"
Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui

"Porumboiu nu ştie de unde să apuce acum situaţia cu Caro"
Dinu Gheorghe, preşedinte Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (19)
infos
infos  •  24 August 2010, 14:59

Despre chestii bizare vorbesc ziaristii astia necultivati si neprofesionisti!? Pai ce asa mare zarva ptr. un nr. de masina personalizat, toti romanii alearga dupa asa ceva si in west se poarta la cluburi ptr. ca asa vrea lumea si gata. Si lintea ptr. cunostinta voastra de jurnalisti de doi bani contine fier si nu ce tot bodoganiti voi pe acolo de proteine si nu mai stiu eu ce. E normal ce alimentatie a stabilit ptr. ca dupa capetele voastre le-ati baga fasole, numai cu intrigi unblati si rautati

mosh_vishiniu
mosh_vishiniu  •  24 August 2010, 12:43

sa-i amintim c_retinului care a facut obsevatia cu lintea ca si fasolea costa tot atatea zeci de mii de euro.dar asa suntem noi astia de la tara,ne-am invatat cu lumina lampii cu gaz si cand vedem un bec aprins,ne bufneste rasul!vasluiul are o echipa f tare,dragomir e alt bow,ca nu stie ce spune,ca intotdeauna,singura problema e increderea,unitatea si eliminmarea vedetismului.wesley ar trebui sa stea la carcera vreo saptamana.cum sa ratezi de atatea ori din 6 m?miroase a altceva,romanesc asta..!

zidane92
zidane92  •  24 August 2010, 12:14

stelistilor voi ati fost cu golurile vasluiul cu ocaziile daca din meciul de la vaslui retineti doar scorul si va credeti mare echipa joi la zurich s-ar putea ca OAIA FORCE ONE sa revina pamanteana si sa-si ia una in figura de toata frumusetea

Vezi toate comentariile (19)
Comentează