FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  U CLUJ - VICTORIA BRĂNEŞTI 1-0

Revanşa lui Piţ » Fostul jucător al Romei şi-a calificat echipa în optimile Cupei!

Adrian Piţ, Piţ, Universitatea Cluj
Adrian Piţ, Piţ, Universitatea Cluj

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 septembrie 2010 00:00

Jucătorul adus la Cluj de la AS Roma, Adrian Piţ, a marcat senzaţional, de la 17 metri, golul care a adus calificarea "şepcilor roşii" în optimile Cupei României

"U" a jucat cu gîndul la CFR meciul de ieri, cu Victoria Brăneşti. Zsolt Szilagyi a fost iarăşi căpitan al "şepcilor roşii", într-o partidă seacă, salvată de golul fabulos marcat de Adrian Piţ.

Imediat după pauză, ex-stelistul Al. Iacob l-a faultat pe Machado, după ce brazilianul a făcut o cursă incredibilă, de 35 de metri. Aflat în postură de ultim apărător, Iacob a văzut cartonaşul roşu. Piţ a luat mingea şi a şutat, peste zid, din marginea careului mare. A fost ca un penalty. Portarul Brăneştiului n-a avut nici o şansă. Adus de la AS Roma, Piţ s-a revanşat astfel după meciul cu Gloria Bistriţa, în care a fost eliminat la numai 3 minute după ce Pană l-a aruncat în joc. "Piţ va avea un cuvînt greu de spus în Liga 1", l-a lăudat preşedintele Brăneştiului, Alin Buzărin. "Nu contează că am marcat, ci că mergem mai departe. Sper să joc şi în meciul cu CFR şi să marchez", a afirmat, pe de altă parte, Adrian Piţ.

"Îi asigur pe fanii Universităţii că vom muri în teren. Putem întrerupe seria neagră de 38 de ani fără victorie în faţa lui CFR"
Marian Pană, antrenor "U" Cluj

"Am spart gheaţa, marcînd pentru Universitatea. Poate am să devin un specialist al loviturilor libere, deşi singurul meu ţel e ca echipa să cîştige"

Adrian Piţ, mijlocaş "U" Cluj

"Sper să cîştigăm cu CFR. E un meci istoric, cel mai important din campionat pentru Universitatea"
Gabriel Machado, atacant "U" Cluj

Rodaj pentru CFR
Marian Pană a declarat că s-a folost de meciul de Cupă ca de un antrenament înaintea derby-ului Clujului, cu CFR. "Am folosit această partidă pentru a roda echipa. Sper să fiu inspirat împotriva lui CFR şi să trimit cel mai bun 11 posibil. Acest derby este foarte important pentru oraş, dar şi pentru noi, ca echipă", a declarat Marian Pană.

Şi-a criticat jucătorii
Brăneştenii au suferit după înfrîngere. "Mie nu-mi place să pierd. Unii jucători se plîng ca nu joacă, iar cînd îi bag în teren sînt nişte rîşi. Unii dintre cei care au fost azi titulari nu meritau nici să stea în tribună. Iar golul pe care l-am luat a fost copilăresc", a spus antrenorul Victoriei, Ilie Stan.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga 2, runda #15 » Scor șocant la debutul lui Claudiu Niculescu + Ovidiu Burcă, egalat în prelungiri. Acum e Corvinul - Csikszereda. Toate rezultatele + clasamentul
Liga 2

Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Superliga

Reacția fostului internațional când a văzut pozele la limită cu fiica lui: „Îi spun mereu: «Ține minte că tatăl tău e cunoscut»”
Stiri extrasport
Reacția fostului internațional când a văzut pozele la limită cu fiica lui: „Îi spun mereu: «Ține minte că tatăl tău e cunoscut»”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat

Comentarii (3)
vlahcon
vlahcon  •  22 Septembrie 2010, 12:12

Sa castige U Cluj in meciul cu Cfr ca sa ajute si Steaua sa se distanteze de ungurul paszkany care sa crepe de ciuda ca nu ii merge echipa!!!Muie cfr!!!

raresmondialu
raresmondialu  •  22 Septembrie 2010, 07:29

UNGURI AU PUS MECIUL VINERI CU RELATILE CARE LE AU LA FRF SA NU POATA VENI ''U''ISTI LA MECI CEI CARE NU ISI POT LUA LIBER DE LA LUCRU !!!!!!!!!!

daniel_ray
daniel_ray  •  22 Septembrie 2010, 01:45

cum e meciul asta la ora aia vineri??? simbata ce avea, nu putea cfr-ul, marii campioni sunt deja obosîti?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close