Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 noiembrie 2010 00:00
Coleg cu Pulhac la Hercules Alicante, unde-i cedat de Real, Drenthe a gonit prin oraş fără să oprească la semnalul poliţiştilor
Ca fulgerul. Aşa a trecut Royston Drenthe cu maşina sa, un Audi Q7, prin Alicante, la 5:20 dimineaţa. Avertismentele poliţiştilor nu au reprezentat un impediment: împrumutat la Hercules de Real Madrid, olandezul a rămas impasibil şi a gonit cu 180 de kilometri pe oră. N-au contat nici liniile continue, nici semafoarele, depăşind nu mai puţin de 6 care arătau culoarea roşie.
Poliţiştii au început imediat urmărirea. Nu le-a fost simplu. Au pus totuşi mîna pe Drenthe, dar numai după ce acesta oprise şi intrase într-un spital. Acolo, coechipierul lui Cristi Pulhac s-a prezentat în faţa oamenilor legii. Lor le-a explicat că gonea fără să ţină cont de reguli fiindcă în maşină avea o persoană bolnavă, cu care trebuia să ajungă urgent la spital. Nu a precizat însă despre cine-i vorba ori unde se află. Nu a convins şi, în pofida injuriilor şi ameninţărilor, s-a ales cu o amendă, cu permisul retras şi cu vehiculul reţinut.
Şefii lui Hercules nu l-au pedepsit: "Aşa a venit de la Real, doar nu era să se schimbe aici".

![Anunț BOMBĂ din Italia: Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Detaliile înțelegerii](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/18022025/20d2a8b9-5dc6-486a-8c21-f880430ea3d8.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)