Articol de Luminiţa Paul - Publicat duminica, 05 decembrie 2010 00:00
Au rămas paralizaţi pe teren sau în sală. Cu toate acestea, pentru ei nu sportul poartă vina
Andreea Chelaru. 25 de ani. Fostă gimnastă, cu o carieră întreruptă brusc la doar 14, în urma unei aterizări ratate la sărituri. Diagnostic: traumatism medular la vertebrele C5-C6. Adică paralizată aproape de la gît în jos. Bogdan Creţu. 26 de ani. Fost gimnast pînă la 16, cînd o ieşire ratată la paralele l-a îndepărtat de sport şi l-a trimis într-un scaun cu rotile. Traumatism la vertebrele C3-C4. George Baltă. 24 de ani. Rugbyst pînă acum 4 ani şi jumătate. Atunci, un accident petrecut pe teren i-a curmat cariera şi i-a schimbat viaţa. Traumatism la vertebrele C6-C7. Par datele dintr-un dosar medical sec, sînt însă datele, la fel de seci, care camuflează viaţa din spatele lor.
Nici unul dintre aceşti tineri foşti sportivi nu a apucat să devină o glorie, cum ne place să spunem. N-au avut timp pentru asta. Primii doi n-au mai avut timp nici pentru adolescenţă, au intrat brutal în maturitate. O maturitate care impune respect dincolo de prima tentaţie a compasiunii. O maturitate care nu caută culpe şi nu împrăştie blesteme. O maturitate a destinului acceptat cu înţelepciune.
Andreea nu urăşte gimnastica. Ar fi un soi de ranchiună primitivă. Îşi aminteşte însă limpede, cum scrie Roxana Fleşeru în articolul apărut acum două zile în Gazetă, prima zi cînd a ajuns într-o sală de gimnastică. E o amintire care are în ea un fir de nostalgie şi unul de umor. O amintire care face parte din trecutul Andreei, la fel ca multe altele.
George răspunde prompt la întrebarea dacă urăşte rugbyul: "Nu, cum o să-l urăsc?! E ceea ce-mi place cel mai mult pe lume. Accidentul? Aşa a fost să fie, aşa a vrut Dumnezeu". Dacă s-ar naşte din nou, ar practica acest sport fără nici o teamă şi nici un resentiment.
Te uiţi în jur şi îţi vine să-ţi pui mîinile pe urechi şi să strîngi ochii tare. Certuri, acuze, polemici. Voci ridicate, argumente care nu conving pe nimeni, o bătălie surdă. Lumea trăieşte în viteză, uită să zîmbească sau chiar să plîngă. E o lume de brand, de project, de sales şi de executive. Şi, în această lume, undeva, într-un colţ, e o pată luminoasă. Nişte tineri care-şi poartă tragedia cu demnitate şi care au încuiat cuvîntul "ură", lăsînd loc vieţii.
Au rămas paralizaţi pe teren sau în sală. Cu toate acestea, pentru ei nu sportul poartă vina
Andreea Chelaru. 25 de ani. Fostă gimnastă, cu o carieră întreruptă brusc la doar 14, în urma unei aterizări ratate la sărituri. Diagnostic: traumatism medular la vertebrele C5-C6. Adică paralizată aproape de la gît în jos. Bogdan Creţu. 26 de ani. Fost gimnast pînă la 16, cînd o ieşire ratată la paralele l-a îndepărtat de sport şi l-a trimis într-un scaun cu rotile. Traumatism la vertebrele C3-C4. George Baltă. 24 de ani. Rugbyst pînă acum 4 ani şi jumătate. Atunci, un accident petrecut pe teren i-a curmat cariera şi i-a schimbat viaţa. Traumatism la vertebrele C6-C7. Par datele dintr-un dosar medical sec, sînt însă datele, la fel de seci, care camuflează viaţa din spatele lor.
Nici unul dintre aceşti tineri foşti sportivi nu a apucat să devină o glorie, cum ne place să spunem. N-au avut timp pentru asta. Primii doi n-au mai avut timp nici pentru adolescenţă, au intrat brutal în maturitate. O maturitate care impune respect dincolo de prima tentaţie a compasiunii. O maturitate care nu caută culpe şi nu împrăştie blesteme. O maturitate a destinului acceptat cu înţelepciune.
Andreea nu urăşte gimnastica. Ar fi un soi de ranchiună primitivă. Îşi aminteşte însă limpede, cum scrie Roxana Fleşeru în articolul apărut acum două zile în Gazetă, prima zi cînd a ajuns într-o sală de gimnastică. E o amintire care are în ea un fir de nostalgie şi unul de umor. O amintire care face parte din trecutul Andreei, la fel ca multe altele.
George răspunde prompt la întrebarea dacă urăşte rugbyul: "Nu, cum o să-l urăsc?! E ceea ce-mi place cel mai mult pe lume. Accidentul? Aşa a fost să fie, aşa a vrut Dumnezeu". Dacă s-ar naşte din nou, ar practica acest sport fără nici o teamă şi nici un resentiment.
Te uiţi în jur şi îţi vine să-ţi pui mîinile pe urechi şi să strîngi ochii tare. Certuri, acuze, polemici. Voci ridicate, argumente care nu conving pe nimeni, o bătălie surdă. Lumea trăieşte în viteză, uită să zîmbească sau chiar să plîngă. E o lume de brand, de project, de sales şi de executive. Şi, în această lume, undeva, într-un colţ, e o pată luminoasă. Nişte tineri care-şi poartă tragedia cu demnitate şi care au încuiat cuvîntul "ură", lăsînd loc vieţii.
)
)
)
)
)
)
)
