Articol de GSP - Publicat vineri, 10 decembrie 2010 00:00
Unul dintre cei mai buni atancaţi ai anului 2010, dar şi omul care a ţinut Steaua în lupta pentru campionat, Cupa României şi Europa League, Bogdan Stancu, vorbeşte despre cel mai bun al carierei, dar şi despre ofertele de care se vorbeşte în ultima perioadă de timp.
"2010? A fost un an cu bune şi cu rele. Personal, aş putea spune că a fost un an bun. Unul în care am reuşit să marchez multe goluri şi să joc cît mai bine. Aşa cum îmi propusesem! Cu toate acestea, nu aş putea spune că a fost un an fericit. Prin prisma locului ocupat de Steraua în clasament, acum şi al performanţelor pe care le-am reliazat cu echipa sînt mai degrabă nefericit!", a spus Stancu.
"Consider că nu-mi face bine să citesc sau să văd astfel de speculaţii şi de aceea evit să mai citesc presa sau să urmăresc ştirile sportive. Lucrurile astea îţi pot distrage atenţia, te fac să nu fii ancorat în realitate şi să începi să visezi cu ochii deschişi. Nu mă înţelegeţi greşit, mă bucur să se spune că am faţă de echipe mari, înseamnă că sînt apreciat şi că am o anumită valoare, dar aş vrea să ştiu de astfel de oferte doar atunci cînd s-ar pune problema să semnez! Pînă atunci vreau să rămîn conectat la ce am de făcut la Steaua", a precizat Stancu în Fanatik.

![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul